De la înființarea sa, în octombrie 2006, ca instituție muzeală independentă aflată în subordinea și în finanțarea bugetară a Consiliului Județean Maramureș, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a desfășurat o intensă campanie de îmbogățire a patrimoniului muzeal propriu cu lucrări de artă plastică și decorativă (pictură, grafică de șevalet, grafică de reproducere, sculptură, fotografie de artă, arte ceramice și textile, etc.).
Importante resurse financiare puse la dispoziție de Consiliul Județean Maramureș prin alocații bugetare anuale, au fost valorificate de specialiștii muzeului prin achiziționarea a 692 de piese noi de artă în intervalul anilor 2007-2018. Întrucât, precum se știe, pe plan mondial investiția în lucrări de artă plastică reprezintă unul dintre cele mai sigure și constante instrumente de capitalizare (imediat după investiția în aur !), rezultă că cei 2.292.298,26 lei investiți de muzeul băimărean de artă reprezintă valoarea capitalizată prin care a crescut patrimoniul statului aflat în proprietatea Consiliului Județean Maramures, și în administrarea muzeului. Prin conversia în euro a valorilor anuale de îmbogățire a patrimoniului muzeal (cu raportarea lor la ratele medii anuale stabilite de B.N.R.), rezultă un total cumulat multianual 2007-2018 de 509.030,22 euro valoare de capitalizare.
Toate aceste cifre atestă faptul că, în ultimii ani, muzeul băimărean de artă se numără printre cele mai active instituții publice de profil din România implicate, sistematic și dinamic, în procesele de îmbogățire și de tezaurizare a patrimoniului muzeal de artă în instituțiile publice din țara noastră. Totodată, ele mai dovedesc și angajamentul constant, pe termen mediu și lung, al Consiliului Județean Maramureș în susținerea financiară și morală a dezvoltării și capitalizării proprietății publice în domeniul muzeografic al colecționării valorilor de artă plastică – cu focalizarea firească pe colecționarea patrimoniului constituit al Centrului Artistic Baia Mare.
În acest context general, anul 2019 începe sub premise deosebit de fructuoase. Participând recent la Licitația de primăvară #26/2019 organizată (online) de Galeria de Artă «QUADRO» din Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a reușit achiziționarea unui număr de 11 lucrări de pictură și grafică.
O selecție cuprinzând șase dintre aceste piese recent achiziționate, alături de o lucrare în curs de achiziționare de la un colecționar privat din Oradea – autentice capodopere, remarcabile atât ca valori artistice cât și prin raritatea lor deosebită în piața oficială a comerțului cu lucrări de artă –va fi prezentată în premieră la sediul Consiliului Județean Maramureș din Baia Mare (str. Gheorghe Șincai nr. 46), în cadrul Expoziției–eveniment / «One Day Show»: Noi achiziții majore ale Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». Manifestarea se adresează în principal reprezentanților mass media, dar și publicului larg interesat.
1. Cesar Maria HERRER y MARCHER, 1868, Luanco/Asturia (Spania) – 1919 Budapesta (Ungaria): Livadă din Baia Mare, Baia Mare, 1897
2. Mariska BÜKKERTI (Péterné GÉMES GINDERT), 1889, Budapesta (Austro-Ungaria/Ungaria) -1923 (Ungaria): Curte la Baia Mare cu Dealul Crucii în fundal, Baia Mare, 1913
3. Károly FERENCZY, 1862,Viena (Austria) -1917, Budapesta (Austro-Ungaria/Ungaria): Duminică după-amiază / Bărbat cu pipă, Baia Mare, 1909
4-5. Petre ABRUDAN, 1907, Sutoru/Sălaj (Austro-Ungaria/România) – 1979, Cluj-Napoca (România): Peisaj de la Bârsana I, Bârsana, 1971; Peisaj de la Bârsana III, Bârsana, 1971
6. Dávid JÁNDI, 1893, Jánd (Austro-Ungaria/Ungaria) – 1944, Baia Mare (România): Autoportret, Baia Mare (anii 1920-1930)
7. Traian BILȚIU DĂNCUȘ, 1899, Ieud/Maramureș (Austro-Ungaria/România) – 1975, București (România): Melancolie, Sighetu Marmației, 1924.
Dintre acestea, se detașează în mod deosebit următoarele.
Lucrarea lui Károly FERENCZY este o piesă de importanță excepțională care vine să completeze o lacuna majoră existentă în colecțiile muzeului, întrucât, până în prezent, instituția muzeală de artă băimăreană nu a deținut nicio pictură din creația acestui artist de maxima importanță pentru istoria «Centrului Artistic Baia Mare». Compoziție cu motiv antropomorf, datată 1909 și pictată în Baia Mare, ea ilustrează exemplar creația de factură impresionistă prin care personalitatea lui Károly FERENCZY este legitimată în postura unuia dintre cei mai valoroși și importanți artiști băimăreni din toate timpurile.
Livadă din Baia Mare este un peisaj de plein air, care a fost pictat în anul 1897 de către pictorul spaniol Cesar Maria HERRER y MARCHER în vremea celei de-a doua colonizări băimărene a Școlii particulare de pictură Simon Hollósy, instituție de învățământ artistic privat ce își avea sediul permanent la München, în capitala Bavariei. Ea constituie o achiziție foarte valoroasă datorită rarității extreme, în piața international a comerțului oficial cu artefactele de artă plastică, a lucrărilor create la Baia Mare de participanții la cele șase sezoane de vară petrecute aici (1896-1901) de către artiștii și studenții afiliați cercului școlii müncheneze conduse de Simon Hollósy.
Două spectaculoase acuarele realizate de Petre Abrudan la Bârsana, în anul 1971, ilustrează creația de maturitate a acestui important pictor transilvănean care, după ce a activat în Baia Mare, între 1927-1948, a revenit pe meleagurile maramureșene aproape anual, după 1966, pictând în sezoanele de vară, succesiv, la Hideaga, Baia Mare, Bârsana etc.