Cunoscutul montaniard maramuresean Lucian Petru Goja, prin expozitia personala „Evadarea (d)in abstract”, ce se va deschide publicului incepand din 20 februarie, invita pe toti iubitorii de natura, pasionatii de fotografie si nu numai, la o „virtuala evadare dinspre si inspre abstract”. Autorul ne indeamna, totodata, sa (ne) redescoperim noi insine privind dincolo de imagine, forme, culori, reprezentari…Ca un preambul la vernisajul expozitiei de fotografie, autorul si-a impartasit cateva din gandurile si „framantarile” sale in drumul parcurs inspre (re)descoperirea artei prin fotografie, precum si incercarea sa – zadarnica, de altfel, din punctul de vedere al artistului – de a aborda, fara a admite „spasiti lipsa de originalitate”, o interpretare sau o exprimare plastica intr-un mod pur personal.
Preparative ale unui vernisaj la o expozitie de pictura contemporana. In cursul panotarii lucrarilor pe simeze un tablou, frumos inramat, e profanat intempestiv de un muscoi ce-si depune pe suprafata panzei, alba ca neaua, punctiforma dejectie. Dupa binecunoscutele alocutiuni ce preced astfel de mondenisme artistice, publicul trece avid in revista exponatele iar cineva, remarcand acel asimetric punct negricios (amintind de un neg ce pare a sparge in mod salutar monotonia lucrarii) il intreaba curios pe autor ce anume reprezinta tabloul in ansamblu si ce semnifica acel reper punctiform. Autorul ezita putin, dupa care abordeaza o mina histrionic-ritualica si rosteste arogant-flegmatic – iata, acesta este punctul meu de vedere.
Fugim mereu rusinati, dar fara a recunoaste vreodata onest asta, de angoasele terifiantului propriu anonimat. Adesea constatam ca ne fascineaza teluricul primordial dar, deopotriva, ne cuprinde spaima de invariabila noastra reintegrare-n materia primara, diferentele dintre indivizi constand in doar cand, cum si eventual unde, nu si daca, vor fi cu totii retrocedati la un moment dat pantecului fecund si devorator al Naturii mama.
Traim timorati intr-o disperata cautare cotidiana a sinelului, a locului si a rolului rezervat noua de zei in comedia (frecvent) stupida si gregara a vietii, fiecare visandu-si ( si dorindu-si) rolul de primadona ori pe acela de june prim.
O catusi de mica fisura (existentiala) naste trepat in noi angoasante diaclaze si chiar insurmontabile falii interumane. Astfel ne putem trezi expusi in fata dilemei de-a trece grabnic si voluntar dincolo sau de-a mai ramane vremelnic dincoace, stresandu-te ori chiar martirizandu-ne. Putem facil adauga acestori perceptii si stari iminentul risc (ne)asumat al dezolantei noastre incremeniri in proiect.
Incertitudinea e nascatoarea individualelor noastre spaime cotidiene legate de tentatia ruperii de vechi, desuet, anacronic sau cel putin nu in ton cu moda zilei si, deopotriva, de aceea a adoptarii noului, tentant pana la fascinatie, posibil revolutionar dar si cvasinecunoscut, ba cateodata frizand oribilul kitsch.
Atunci poate ca incercam sa vedem nevazutul si uneori reusim sa descoperim langa noi o lume pana mai adineauri (doar aparent ?) ostila si promiscua, facandu-ne plin de (desarte) sperante pasii timizi in universul imaculat si candid al inocentei (onirice), amagindu-ne deliberat, savurandu-ne cu mult nesat si voluptate drogul hilar al indispensabilitatii noastre (atat de discutabila), virtual renascandu-ne, murind de fapt in fiece clipa de revelatie a absurdului circumstantial (de ne)imaginat.
Uneori vrem sa surprindem, sperand chiar sa socam propunand interlocutorilor niste subiecte ori doar niste viziuni, deplin novatoare de nu cumva chiar mai mult sau mai putin ortodoxe. Apoi, destul de frecvent, trebuie sa admitem spasiti lipsa noastra de originalitate si faptul ca in cel mai fericit caz am venit cu niste mici variante ale unor preexistente solutii (azi, pioneratul intr-un domeniu e din ce in ce mai discutabil, descoperind ca au existat suficienti si inspirati antemergatori).
Si-atunci ce sa faci, sa te resemnezi si sa renunti ori sa perpetuezi in credinta si orgolioasa convingere ca ceea ce faci sau propui tu insuti e nu doar interesant ci si indispensabil ?
De dorit de fiecare din noi sunt probabil neastamparul juvenil si vivacitatea constanta a curiozitatii, candid- inocenta si perpetua cautare a unui (etern ipotetic) punct personal si echilibrat de vedere si-apoi, deopotriva, tentatia gasirii unui cat mai particularizant si sugestiv mod de interpretare si exprimare plastica (fotografica) a acelei viziuni a interlocutorului, pana la a-i induce revelatia faptului ca si el vazuse acel ceva dar…. putin altfel, daca nu cumva trecuse pur si simplu fara a remarca ceea ce noua ni s-a parut a reprezenta un inedit subiect.
De multe ori, atenti fiind si dand frau liber imaginatiei, constatam ca putem fi lesne in stare sa ne autosugestionam vazand ceva dar tratandu-l ca pe un cu totul altceva si asta nu neaparat subiectiv ci, poate, creativ.
Chiciura cazuta de pe ramuri la primele mangaieri ale soarelui pe stratul gros de nea, acel alb-sticlos depus pe albul mat-catifelat, fisurile inegal-radiare produse pe luciul mat al unui lac, asexuat-angelicele reprezentari cristalin-glaciare, pistruiat-delicatele maculari ale unui virtual demiurgic ochi, draperiile-orgi prelinse irepetabil de pe buza unui abri, imaculatele aflorimente nocturne emanate dintr-un banal ram de fag brutal muscat de ger…
Arcul reflex al unor sabiute de stuf proiectate pe suprafata apei, gheenicul hau intunecat de dincolo de broderia de gheata a unei vai, rechinienii colti ai sloiurilor atarnande, concentricele radieri ale valurilor minuscule starnite de desprinderea si clipocinda cadere a unei strident pleoscaitoare picaturi de apa, mirabilele draperii de calcit alb-bej ori auriile depuneri succesive de travertin, punctiforma prezenta a unui pasaresc tandem pe fundalul unui rasarit de zi in tonuri suave de miere, tenebros-hidoasa perspectiva dupa furtuna a unui crampei de cer, florala sau regala coroana diamantina de gheata…
Policromele alterari exogene ale unor minereuri, ritmatele stratificari ale unui multimilenar fund de albie, aproape terna pictura murala a unui fund de caverna, ca un pios omagiu adus lui Horea Bernea sau dimpotriva, bizarul altar suspendat al vreunui pagan templu, esuarea armonioasa a autumnalelor corabioare-frunze pe luciul mat al unui partial submers bolovan, superficialele tensiuni acvatice ce par a-ncercui vremelnic un altul, alba hlamida de nea impovarand dintr-o data indescriptibila paleta coloristica a fagetului toamna, neverosimil-sculpturala incremenire a unui arbore nedespuiat inca de frunze sub biciuirea violenta a viscolului…
Albastrul-violaceu al unor licheni de piatra aducand unor delicate portelanuri chinezesti, teposul buzdugan al unei oarecare balarii sugerand inechivoc spatialitatea, tomnaticele imprimeuri amintind de migala pointilistilor sau pasta groasa, depusa parca cu spatula, nervos ori delicat, pentru a sugera astfel tridimensionalitatea, aparent runicele inscrisuri de pe alveolatele gresii…
Babele prinse-n hora sau testoasele zburatoare eliberate din materie de invizibilele, dar multimilenarele, stradanii ale vantului si apei, pozitivele sau negativele amprente fosiliere accidental scoase la lumina zilei, discul solar incandescent si ciudat prelins peste culmi precum Ceasurile moi ale lui Dali…si multe altele constituie similare subiecte ori ,in egala masura, niste ingenioase sugestii de-a scruta mult mai atent si deplin deschisi spiritual la lumea de langa noi.
Realizand aceasta expozitie de fotografie am sperat sa ofer publicului o virtuala ,si sper agreabila, mica evadare dinspre sau inspre abstract, in functie de unde-si va incepe fiecare privitor incursiunea prin fata exponatelor. sau/si o posibila demonstratie a faptului ca abstractul nici macar nu exista, deoarece aparent abstractele reprezentari tin realmente de-o clipa, imediat dupa aceea aflandu-ne in situatia de a descoperi dincolo de imagine o multime infinita de forme, culori si reprezentari (mentale).
Vizionare placuta !
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
