Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta „Gheorghe Pop de Basesti” al Judetului Maramures organizeaza maine, intre orele 13:00 si 15:00, pe platoul din Piata Revolutiei, Ziua Portilor Deschise. Evenimentul este prilejuit de sarbatorirea Zilei Internationale pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor Naturale, care este marcata in fiecare an in 12 octombrie.
Cu acest prilej vor fi prezentate mijloacele de interventie in caz de dezastre naturale, iar cadrele Inspectiei de Prevenire din cadrul ISU Maramures vor distribui pliante cu sfaturi utile pentru reducerea riscurilor provocate de dezastrele naturale.
Sursa: Andrei Gherghel