Vezi VIDEO
Maramuresenii care trec in aceste zile prin mall-ul din Baia Mare au ocazia sa vada cateva opere de arta. Acestea fac parte din noua expozitie care se afla pe simezele Golden Gallery, semnata de participantii la Tabara Nationala de Literatura si Arte Plastice “Archeus”. Lucrarile sunt realizate in diverse tehnici si surprind prin sursele de inspiratie alese, cum este cazul celor realizate de mai tinerii artisti. Astfel, printre lucrari care reprezinta peisaje vizitatorii pot descoperi si o mica vrajitoare din portelan…
Lucrarile alese pentru a fi prezentate iubitorilor de arta insumeaza o selectie din multitudinea de tablouri si sculpturi realizate de toti participantii celor sapte editii ale taberei.
“Noi inca avem o viata mitologica, de aceea tablourile acestea exprima in primul rand trairi, sentimente. Asta cum am spune un fel de optimism. Noi nu am ajuns sa avem ca sursa de inspiratie distrugerea civilizatiei sau a culturii umane. Aceasta este si frumusetea Europei si de fapt este si farmecul Scolii Baimarene de Pictura, de aceea reintoarcerea chiar si la peisaj nu mi se pare o reintoarcere in urma, ci o regasire a temelor vechi si a ceea ce insemnat odata efervescenta emotionala si artistica” , a explicat Ioan Marchis, directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National.
Expozitia reprezinta si o buna ocazie de afirmare pentru studentii care au fost in tabara de arta. Astfel, printrele clasicele picturi se regasesc lucrari postmoderniste, inspirate din locuri mai putin cunoscute de maramureseni. O astfel de opera a fost realizata de o studenta, Laura Zanetti, care a surprins vizitatorii prezenti la vernisajul de ieri, 17 aprilie, cu o sculptura voodoo.
“Sursa de inspiratie pentru mica vrajitoare de portelan este Africa si America de Sud. Aduce aceasta magie, voodoo a vrajitoarelor. Pe de alta parte, ca tehnica este postmodernista, foloseste si metalul, dar si portelanul si interventii de mat, lucios”, a spus Ioan Marchis.
Expozitia ramane deschisa la Golden Gallery din centrul comercial timp de doua luni, orarul de vizitare fiind cel asemanator mall-ului.
Sursa: Diana Grad