Ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, Doina Pana, a declarat sambata, la Bistrita, ca va propune extinderea sistemului „Radarul padurii” si in alte domenii, principalul vizat fiind cel al balastierelor.
„Sistemul este foarte bun, va fi perfectionat in continuare si eu ma gandesc ca sisteme similare pot fi implementate si in alte domenii. Din punctul meu de vedere, ma gandesc spre balastiere”, a spus Doina Pana.
Ea considera ca, printr-o astfel de masura, nu s-ar mai permite exploatari din albiile raurilor peste normele aprobate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.
„E un sistem care isi dovedeste eficacitatea si, in orice zona in care avem semne de intrebare sau avem reclamatii ca lucrurile nu merg cum trebuie, ar fi benefic. Eu, pe domeniul meu, ma gandesc sa ma duc si spre ape si, pentru ca au existat reclamatii din partea pescarilor, a ecologistilor, a cetatenilor, ma gandesc ca nu ar strica un astfel de sistem sa il incerc pentru balastiere, un sistem similar. Sa se exploateze cat a aprobat Agentia Nationala pentru Resurse Minerale”, a declarat Doina Pana.
Potrivit acesteia, un astfel de sistem ar putea intra in vigoare inca de anul viitor, insa este nevoie, in prealabil, de crearea unei baze de date exacte.
Sursa: Agerpres