Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat azi, 22 martie, ca doreste luarea unor masuri penale pentru a lupta impotriva „indoctrinarii” cu ideologii extremiste, pe internet, in timpul calatoriilor sau in inchisori, informeaza Reuters si AFP.
Seful statului francez a facut aceste declaratii ca reactie la crimele comise la Toulouse si Montauban (sud-vestul Frantei), al caror presupus autor, care a murit joi in timpul unei actiuni prelungite a politiei, sustinea ca este membru al Al-Qaida si ca s-ar fi deplasat in Afganistan si Pakistan.
„De acum, orice persoana care consulta site-uri de internet care sustin terorismul sau care promoveaza ura si violenta va fi pedepsit penal”, a declarat Nicolas Sarkozy intr-un discurs televizat de la Palatul Elysee.
„Franta nu va tolera recrutarea fortata sau indoctrinarea ideologica pe teritoriul sau”, a spus presedintele Sarkozy, adaugand ca o ancheta va fi lansata pentru a se stabili daca inchisorile au fost folosite pentru a propaga extremismul in Franta.
„Impreuna cu premierul (François Fillon), am cerut ministrului justitiei sa realizeze o examinare amanuntita a raspandirii acestor ideologii in inchisoare”, a adaugat el.
Potrivit presedintelui Frantei, autoritatile investigheaza daca Mohamed Merah, un francez de 23 de ani de origine algeriana, a actionat de unul singur in cazul uciderii a trei copii evrei si patru adulti in sud-vestul Frantei.
„Raspandirea si sustinerea ideologiilor extremiste vor fi reprimate ca un delict figurand in Codul Penal, cu mijloacele care sunt deja cele ale luptei impotriva terorismului”, a mai spus el.
Merah a murit miercuri, 21 martie, sub o ploaie de gloante in momentul cand a sarit de la o fereastra dupa ce trupele de comando ale politiei au patruns in apartamentul in care era asediat de peste 30 de ore.
Sursa: Mediafax