Restricțiile sunt pentru fraieri, pentru acei fraieri care plătesc taxe și impozite, pentru aceia care parchează corespunzător la Stadion și vin pe jos în Centrul Vechi unde nu pot trece pe trotuar de bolizii parcați sub geam. Comentezi? Taci din gură, te scarpini în cap a pagubă și neputință, dar și a revoltă.
Te-ai duce să-ți îneci amarul la singurul local din zonă unde este deschis, dar te oprești în prag și-ți spui că poate ai ghinion și primești amendă. Ai auzit tu că unii – fraierii adică – au primit amenzi că au deschis să vândă cafea și nu te lasă inima să pășești peste prag. Apoi ai revelația: patronul din Centrul Vechi face ce vrea mustața lui! A vrut prefect, și-a pus prefect! A vrut președinte de Consiliu Județean, și-a trimis cârtițele cu șosete și sandale să facă treabă și apoi la schimbarea regimului, Hop și el! A vrut primar, nu i-a ieșit (sic!), dar acum are senator, să moară dușmanii, să se îngălbenească de invidie! Nu a fost din prima, nici măcar din a doua sau a treia, de i-a încărunțit mustața până s-au numărat voturile.
Nu, nu sunt invidios, deși la prima vedere așa pare. Mă învăluie un sentiment de greață viscerală față de astfel de personaje care se cred Richelieu, dar care sunt doar niște șmenari ieftini pe care-i trădează mustața. Comentezi?