Vezi VIDEO
Dupa ce sute de baimareni au pierdut ore intregi la sediul E-On Gaz din Baia Mare, pentru a clarifica de ce desi sunt cu taxele aferente la zi au primit acasa somatii ca vor fi decuplati de la retea, reprezentantii societatii arata ca somatiile trimise nu ar trebui sa deranjeze clientii care si-au platit toate facturile. Potrivit lor, astfel de situatii pot sa apara din mai multe motive, printre care si decalajul intre momentul achitarii facturii si cel al inregistratii platii.
La doar o zi dupa ce numerosi baimareni au stat ore intregi la sediul E-On Gaz dupa ce au primit somatii de plata, reprezentantii E-On spun ca regreta crearea acestui incident. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si reamintim clientilor nostri faptul ca, in cazul in care au efectuat plata contravalorii gazelor naturale consumate, acestia nu trebuie sa ia in considerare eventualele preavize de plata“, a explicat Mihai Predulescu, reprezentantul E-On Energie Romania.
Potrivit oficialilor societatii de distributie a gazului natural somatiile nu ar trebui sa dea batai de cap clientilor care si-au platit facturile, documentele fiind doar o modalitate de avertizare asuprea platilor care trebuie efectuate. „Preavizele de plata sunt instrumente uzuale, care sunt utilizate de catre toate companiile, inclusiv de catre E-On Energie Romania, in situatia in care clientii figureaza in evidentele companiei ca inregistrand obligatii de plata neonorate conform contractului. Exista situatii in care preavizele de plata au fost emise inainte sau la cateva zile dupa momentul la care clientul si-a platit datoriile, cazuri in care aceste preavize nu trebuie luate in considerare“, a declarat Mihai Predulescu.
E-On sustine ca astfel de situatii pot sa apara deoarece exista un decalaj intre momentul efectuarii platii de catre client si cel al inregistrarii platii in evidentele companiei, ca urmare a circuitului bancar al documentelor de plata. Referitor la situatiile din Maramures, Mihai Predulescu a mai spus ca au fost expediate preavize pentru facturile ajunse la termenul de scadenta, in conformitate cu prevederile contractuale, si nu au fost emise preavize pentru facturi ce nu au ajuns la scadenta.
Citeste si:
Sursa: Cosmin Carp