Ziua Limbii Române a fost sărbătorită și la Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” – din Solotvino (Ucraina). Gazdele – în frunte cu directorul Adriana Pop – i-au avut ca oaspeți pe Mircea Fărcaș (decanul Facultății de Litere din Baia Mare) cu fiul său Ștefan (încă licean), Mihai Cozma (președintele Asociației Culturale ”Boema OJT”- co-organizator al manifestărilor), Dana Gagniuc-Buzura (manager ”Nord Literar), precum și reprezentanți ai Consulatului României din Solotvino: Gheorghe Anghel și Spiridon Pralea, dar și ai autorității raionale (Gheorghe Berinde).
În discursul său, decanul Mircea Fărcaș a făcut o propunere care a stârnit un deosebit interes: demararea procedurilor preliminare pentru înființarea în Solotvino a unei filiale a Centrului Universitar ”Nord!” Baia Mare (cu toate nivele sale: licență, masterat, doctorat).
El a invitat să se alăture propunerii autoritatea locală, dar și cea raională (reprezentată de Gheorghe Berinde), precum și oameni de afaceri. S-a antamat deja o vizită la UTCN Cluj-Napoca, pentru creionarea unui calendar de acțiune.
În acest context, ar fi fost benefică și vizita secretarului de stat de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe-Florin Cârciu, invitat de către Mihai Cozma. Gheorghe-Florin Cârciu i-a scris că regretă fiindcă nu poate fi prezent la manifestare din cauza situației din Ucraina. Și a anunțat intenția de a vizita comunitățile românești din Transcarpatia, imediat ce condițiile vor permite acest lucru.
Totodată, Gheorghe-Florin Cârciu a transmis un mesaj special de Ziua Limbii Române. Simbolic, cele două mesaje au fost citite de un licean din Baia Mare și de o liceană din Solotvino. Apoi, de la cei mici la cei mari, elevii au prezentat un emoționant spectacol dedicat limbii române.