Vezi VIDEO
Criza financiara pare sa faca ravagii in Maramures, pentru ca un numar tot mai mare de societati comerciale intra in insolventa. Statisticile privitoare la cauzele de faliment inregistrate la Tribunalul Maramures sunt de-a dreptul alarmante si surprind situatia economica dificila careia trebuie sa ii faca fata societatile comerciale. Judecatorul Codruta Alb, purtator de cuvant al institutiei, a spus ca numarul cazurilor de insolventa s-a dublat.
Daca anul trecut au fost in total 413 cauze de insolventa pe rol la Tribunalul Maramures, de la inceputul lui 2009 si pana luna trecuta numarul acestora a ajuns deja la 322. Pentru o comparatie si mai relevanta ar fi de precizat ca in aceeasi perioada a lui 2008, numarul falimentelor din Maramures ajunse pe masa magistratilor a fost de numai 127. Potrivit statisticilor nationale, Tribunalul Judetean se afla printre judetele ”de top” in ce priveste cazurile de insolventa judecate.
![]() |
Alb Codruta, judecator |
Cele mai multe dintre cererile de faliment sunt introduse de Directia Finantelor Maramures, care incearca astfel sa recupereze datoriile inregistrate de firme catre bugetul statului. Misiunea nu este una simpla, pentru ca pana la lichidare trece mult timp si se cheltuie destul de multi bani.
Deocamdata, autoritatile maramuresene nu au facut o analiza atenta a problemelor care exista in mediul economic local, preferand sa lase lucrurile sa se rezolve de la sine sau sa treaca criza. Perspectivele nu sunt dintre cele mai bune, pentru ca Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a scazut cu 6,2%, in termeni reali, in primul trimestru din anul 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2008.
Cele mai importante reduceri ale volumului de activitate au fost inregistrate in agricultura, silvicultura si piscicultura (-10,9 la suta), industrie (-11,1 la suta), comert, repararea automobilelor si articolelor casnice, hoteluri si restaurante, transporturi si comunicatii (-7,6%) si activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi (-3,8 la suta). De asemenea, in primul trimestru s-a redus volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs inregistrand o scadere cu 9,4 la suta.
Din punctul de vedere al utilizarii Produsului Intern Brut, in trimestrul I 2009, cererea interna a scazut cu 13,7 procente, comparativ cu acelasi trimestru din anul 2008, in principal pe seama reducerii cu 9,1 la suta a consumului final total. Cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor populatiei s-a diminuat cu 12,3 procente, consecinta a reducerii volumului desfacerilor de marfuri prin comertul cu amanuntul (-16 la suta) si al serviciilor prestate populatiei (-5,4 la suta).
Sursa: Meda Muntean