„APEL UMANITAR pentru familia pădurarului Pop Liviu-Pavel de la Maramureș!
În urma tragediei din data de 16 octombrie 2019, în care pădurarul Pop Liviu-Pavel de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț – Direcția Silvică Maramureș, în vârstă de doar 30 ani, a fost ucis cu bestialitate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu de un grup de hoți de lemn pe care i-a surprins în timp ce tăiau ilegal și sustrăgeau material lemnos, au rămas în grija mamei trei copii minori (două fetițe gemene în vârstă de doar un an și o fetiță în vârstă de cinci ani).
Pe această cale, facem un apel către toți oamenii cu suflet, pentru a acorda un ajutor umanitar familiei pădurarului Pop Liviu-Pavel, atât de necesar asigurării unui trai decent celor trei fetițe rămase fără tată.
Ajutorul umanitar poate fi virat soției pădurarului, POP ANAMARIA, în contul RO76 BTRL RON CRT 0473 823 501 deschis la Banca Transilvania – Sucursala Târgu Lăpuș.
Vă mulțumim!” – transmite un apropiat al familiei pe o pagină de socializare.