Vezi VIDEO
O familie cu zece copii din Baia Mare a ramas fara nimic dupa ce casa in care statea le-a fost mistuita intr-un incendiu. Focul a izbucnit in cursul noptii de sambata spre duminica, in zona Craica – locuita preponderent de familii sarace de rromi. Focul a cuprins intr-o clipa coliba din carton si lemn, iar oamenii au reusit sa se salveze in ultimul moment.
Incendiul a fost provocat de o soba care s-a incins prea tare si a aprins lucrurile din apropiere, iar in scurt timp flacarile s-au extins fiind vazute de cativa locatari din blocurile vecine, care au si alertat pompierii.
Vecinii din colibele alaturate au sarit sa stinga focul, de teama ca acesta sa nu ajunga si la locuintele lor, insa nu au avut cu ce. Paraul Craica era inghetat, astfel incat nu au putut sa scoata apa din el, si cum nicio alta sursa de apa nu se afla in zona s-a asteptat interventia pompierilor. Echipele ISU Maramures au trimis in misiune doua speciale, care in aproximativ o jumatate de ora au stins incendiul.
Familia si cei zece copii au scapat cu viata si fara rani, dar nu au reusit sa salveze niciun bun, pierzand toate bunurile in incendiu. Parintii sunt disperati si se tem ca nu vor supravietui iernii, pentru ca nu au unde sa se stea.
Sursa: Mircea Muresan