Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au predat autorităților ucrainene patru cetățeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România.
În cursul zilei de ieri, 23 iulie a.c., în cadrul unei întrevederi de frontieră dintre autoritățile române și cele din Ucraina, polițiștii de frontieră maramureșeni au predat colegilor ucraineni, conform acordului de readmisie, patru cetățeni din Afganistan care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.
Astfel, în data de 20 iulie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat, pe raza localității Săpânța, la aproximativ 200 metri de apa râului Tisa, patru cetățeni străini, care se deplasau dinspre frontieră spre interiorul țării.
Întrucât persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei patru (trei femei și un bărbat) sunt din Afganistan, au vârste cuprinse între 31 și 65 de ani, sunt membri ai aceleiași familii şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat., la finalizare urmând a fi luate măsurilor legale ce se impun.