Familie de irakieni, oprită la forntiera cu Ungaria de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni – judeţul Satu-Mare. Aceştia au depistat o familie formată din şase cetăţeni din Irak, doi adulţi şi patru minori, solicitanţi de azil în România, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Evenimentul s-a petrecut în data de 3 ianuarie 2018, în jurul orei 18.00, pe timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Berveni – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat pe raza localităţii Oar, jud. Satu Mare, mai multe persoane care se îndreptau spre graniţă şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Imediat, un echipaj al poliţiei de frontieră a intervenit şi oprit persoanele în cauză, care au fost duse la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză formează o familie şi sunt cetăţeni din Irak, doi adulţi, cu vârste de 30 şi 32 de ani şi patru minori, cu vârste cuprinse între 2 luni şi 10 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal graniţa, cu scopul de a ajunge într-un stat din spaţiul Schengen.
Cetăţenii irakieni sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Comments 1