În urma fenomenelor meteorologice înregistrate în cursul zilei de duminică, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a constituit o celulă de criză pentru a lua legătura cu toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, în vederea identificării pagubelor înregistrate în unitățile școlare.
Astfel, din totalul de 166 de unități cu personalitate juridică, 65 au semnalat probleme, 23 aflându-se în municipiul Baia Mare. Totodată, nu s-a putut lua legătura cu trei unități școlare, din cauza problemelor înregistrate în rețele de comunicații.
Din cele 65 de unități care au raportat probleme, 10 și-au suspendat parțial sau în totalitate cursurile: Şcoala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare, Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Şcoala Gimnazială „Nicolae Steinhardt” Rohia, Şcoala Gimnazială „Regina Elisabeta” Băiuţ, Şcoala Gimnazială „Dr. Teodor Mihali” Boiu Mare (suspendare în totalitate a cursurilor), respectiv Şcoala Gimnazială Specială Baia Mare, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Târgu Lăpuş, Şcoala Gimnazială Copalnic Mănăştur (suspendare parțială a cursurilor).
Pagubele materiale constau în deteriorarea acoperișului, a internatelor sau a cantinelor, blocarea accesului în curte sau în școală din cauza copacilor doborâți, inundarea sălilor de clasă, întreruperea apei, a curentului și a rețelei de telefonie.
Aceste pagube materiale se gestionează în colaborare cu autoritățile locale, conform legii.