Pomicultorii romani nu pot fi competitivi cu colegii lor din comunitatea europeana, in conditiile in care subventiile sunt foarte mici sau chiar inexistente, a declarat pentru AGERPRES, sambata, presedintele Asociatiei Pomicultorilor din Zona Falticeni, Mircea Costisevschi.
”Nu avem subventie la motorina, in conditiile in care, din cate stiu, 50% din acciza la carburat este pentru drum, iar noi agricultorii nu folosim soseaua si daca o folosim si ne prinde Politia ne amendeaza. In Polonia si Ungaria motorina este subventionata cu 50%. Este o cheltuiala mult prea mare pentru noi”, a spus Costisevschi, la Falticeni.
Totodata, el s-a declarat nemultumit de cuantumul subventiei la hectar de plantatie de livada in cuantum de 80 de euro, la nivelul celei pentru pasune. ”Primim 80 de euro subventie, dar platim la fisc impozit pe hectar de 200 de euro, taxa introdusa din 2013, la care se adauga si impozitul pe teren pe care-l achitam la Primarie”, a aratat Costisevschi.
El a reclamat si faptul ca in Romania nu se gaseste material saditor, iar cel adus din afara nu este deviruzat.
Potrivit lui Costisevschi, din toate aceste motive si nu numai, in prezent, in Romania, mai exista maxim 60.000 de hectare de livezi, comparativ cu peste 300.000 hectare inainte de 1989.
Presedintele Asociatiei Pomicultorilor din Zona Falticeni a spus ca 2015 nu a fost un an bun, din cauza secetei si a grindinei, productia nedepasind 20-30 tone la hectar, comparativ cu anul trecut cand a ajuns si la 40 de tone la hectar.
Pe de alta parte, secretarul de stat din MADR Ioan Utiu, prezent, sambata, la cea de a XII-a editie a ”Targului Marului” de la Falticeni, a declarat pentru AGERPRES ca ”subventiile au un regim foarte clar stabilit”. „Este greu sa mai schimbam ceva, chiar daca la nivel de minister avem in preocupare promovarea produsului romanesc”, a explicat el.
Utiu a apreciat noua initiativa legislativa prin care supermarketurile si hypermaketurile vor fi obligate sa aiba spre comercializare 51% produse romanesti. ”Daca este bine sau nu din punct de vedere concurential iar este o discutie. Este o initiativa buna, pentru ca avem certitudinea calitatii produselor romanesti care vor ajunge in consum pentru o populatie sanatoasa. Daca Parlamentul va legifera aceasta propunere, piata romaneasca va fi deschisa, cu mult mai bine decat acum. Se pune problema capacitatii producatorului roman de a asigura continuitate si cantitate. Daca producatorul va sti clar ca anul viitor va avea un contract cu supermarketul, isi va creste productia, isi va face noi livezi, astfel incat sa poata asigura si cantitatea si calitatea”, a aratat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, la MADR, sunt in dezbatere, in prezent, programele pentru pomicultura, urmand a se finaliza foarte curand.
Totodata, el a prezentat ca noutate promovarea agriculturii familiale. ”Acesta este nucleul agriculturii, pentru a combate saracia rurala. In acest sens, pentru a rezolva problema desfacerii, exista deja o propunere legislativa de creare a cooperativelor, care sa creeze cadrul in care agricultorul sa aiba posibilitatea sa depoziteze si ulterior sa comercializeze productia in cantitati suficiente si la calitate corespunzatoare. Incercam prin orice forma legala sa cream conditii sa ajutam fermierul roman”, a spus Utiu.
Sursa: Agerpres