Brutarii vor scoate pe piata dupa 1 noiembrie mai multe sortimente de paini facute dupa retete din comunism, printre care „franzela Bucuresti”, lunga de 65 de centimetri, care contin, pe langa ingredientele clasice, si zahar, lapte si grasimi, a declarat Aurel Popescu de la Rompan.
„Incepand cu 1 noiembrie vom lansa pe piata mai multe sortimente de paine mai speciala, premium, care vor fi realizate dupa retete vechi de acum 30 de ani. Avand adaosuri de zahar, lapte si grasimi, aceste paini vor fi mai scumpe decat cele clasice. Retetele de paine de dinainte de 1989 erau mai bune si mai sanatoase decat cele de acum, erau mai naturale, pentru ca nu contineau amelioratori„, a spus Aurel Popescu, presedintele patronatului din industria panificatiei Rompan si proprietarul unei fabrici de paine.
Noile tipuri de paine vor fi insotite de un certificat eliberat de Ministerul Agriculturii, care sa ateste ca respecta retetele vechi si ca nu contin amelioratori.
Aurel Popescu afirma ca retetele vechi nu mai erau aplicate de multa vreme nici in cazul painii premium, iar laptele era inlocuit cu apa sau untul cu margarina.
„Vom iesi pe piata cu paine alba, semialba, neagra sau cu cartofi, dar si cu paine cu secara. Vom reface si franzela Bucuresti, care pana in 1989 se gasea pe piata in Capitala. Era ca o bagheta lunga de 65 de centimetri, cantarea 400-500 de grame, si continea faina alba, drojdie, apa, sare, lapte, margarina si zahar„, a afirmat oficialul patronatului.
Piata de morarit si panificatie este de aproximativ un miliard de euro anual.
Sursa: Mediafax