Telescopul spatial european Herschel, lansat in 2009 pentru a studia felul in care se formeaza stelele, va iesi in curand din functiune, intrucat va ramane fara heliu lichid, o substanta indispensabila pentru racirea instrumentelor pe care le are la bord, a anuntat Agentia Spatiala Europeana (ESA).
Este imposibil de prevazut data exacta la care telescopul va ramane complet fara heliu, insa ESA considera ca acest lucru se va produce „in urmatoarele saptamani”.
„Nu este o surpriza si, cand acest lucru se va intampla, vom asista la o crestere cu cateva grade a temperaturilor tuturor instrumentelor, in doar cateva ore”, a explicat Micha Schmidt, coordonatorul misiunii Herschelk din cadrul ESA.
Dupa ce heliul se va evapora, Herschel va continua sa comunice cu statiile de la sol „pentru un anumit timp”. La inceputul lunii mai, telescopul va fi scos din serviciul activ si plasat pe o orbita heliocentrica (in jurul Soarelui), precizeaza ESA.Cele trei instrumente aflate la bordul telescopului Herschel – doua camere, Pacs si Spire, si spectrometrul Hifi – folosesc radiatia infrarosie indepartata si submilimetrica pentru a detecta corpurile ceresti cele mai reci, care degaja putina energie. Frigul este indispensabil pentru ca masuratorile telescopului sa nu fie perturbate. Instrumentele au fost plasate in heliu, la o temperatura apropiata de zero absolut (-271 grade C).
Lansat pe 14 mai 2009, Herschel are in interiorul sau o capsula umpluta cu peste 2.300 de litri de heliu lichid, care se evapora progresiv.
Sursa: Mediafax