Medicamente esențiale dispar din farmacii, iar pacienții sunt nevoiți să își întrerupă tratamentul. De medicamentele generice, așa cum sunt cunoscute, au nevoie 70% dintre pacienții cu boli cronice. Pastilele înlocuitoare sunt mult mai scumpe, iar în lipsa tratamentelor bolile se agravează.
Radu Gănescu, președinte COPAC (Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România): Pe zona oncologică sau endocrină sunt medicamente care lipsesc din farmacie. Eu, ca și pacient am avut vreo două luni când mi-am pus rețeta în cui. N-am reușit să o ridic de la farmacie, vorbesc de o patologie de boala rară.
Invitată vineri, 13 ianuarie, la Radio Cluj, farmacista Ioana Mateescu a insistat asupra faptului că pacienții trebuie să colaboreze cu specialiștii – și să evite automedicația.
În privința ”crizei” despre care se vorbește, a medicamentelor pentru infecțiile respiratorii, ea a explicat:
Este și nu este, în sensul că într-adevăr sunt multe medicamente care lipsesc în prezent din farmacii, o mare parte din ele din cauza faptului că sunt foarte multe infecți respiratorii în această perioadă, mai multe decât cele anticipate, dar în principiu, dacă pacientul este flexibil și deschis și ține legătura și colaborează bine cu medicul și cu farmacistul, se pot găsi alternative. De exemplu la siropurile de copii, chiar dacă nu se găsește un sirop făcut în Anglia, se găsește aceeași concentrație și aceeași substanță activă făcută la noi în țară. Dacă nu se găsește antibioticul recomandat de medic, discutând telefonic cu medicul se poate găsi o alternativă și se poate interveni cu un alt antibiotic care are, să zicem, aceeași acțiune.