Fațada clădirii fostei Centrale a Minelor din Piața Revoluției a municipiului Baia Mare se dezintegrează văzând cu ochii. Situația nu reprezintă, din păcate, o noutate, deoarece și în trecut s-au mai înregistrat asemenea incidente. În cursul zilei de azi, 28 martie, noi bucăți de fațadă au căzut, punând în pericol trecătorii.
Conducerea companiei Remin, cea care deține la acest moment clădirea, a declarat în nenumărate rânduri că nu poate lua măsuri deoarece nu deține suficienți bani pentru a face reparațiile necesare.
La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri, dar și un echipaj al Poliției Locale. Rămâne de văzut ce sancțiuni vor fi aplicate.