Miercuri, turneul de la Wimbledon a avut in program si disputarea celor patru sferturi de finala ale probei de simplu masculin. Ploaia si-a facut putin de cap si a intrerupt competitia pentru aproape o ora, dar vremea buna a revenit si meciurile s-au putut disputa.
Acum sase ani, la Wimbledon, un croat necunoscut pe atunci (nu ca acum ar fi super jucator), Mario Ancic, izbutea sa castige in chiar runda inaugurala in fata unui jucator tanar, dar care arata deja multe: Roger Federer. Ei bine, dupa sase ani cei doi s-au intalnit din nou, in sferturile de finala, tot la Wimbledon, dar de aceasta data Federer nu i-a lasat nicio speranta, reusind sa castige in trei seturi, cu 6/1, 7/5, 6/4. In tot acest interval, Federer nu a mai pierdut niciun meci pe iarba londoneza, reusind sa castige cinci titluri consecutive, iar acum, in 2008, sa ajunga in semifinale. In acesti sase ani, elvetianul a triumfat in 12 turnee de Grand Slam (5 la Wimbledon, 4 la Flushing Meadow si 3 la Australian Open – marea lui nerealizare este ca nu a reusit sa castige la Roland Garros).. Apoi, Federer a adunat aproape 41 de milioane de dolari, numai in urma turneelor de tenis la care a participat, reusind sa se impuna la 55 dintre ele. In plus, Federer pare sa fie numarul 1 mondial de cand lumea si pamantul.
Al doilea semifinalist pe care-l cunoastem este rusul Marat Safin, invingator in infruntarea sa cu spaniolul Feliciano Lopez, dupa patru seturi, 3/6, 7/5, 7/6, 6/3. Safin n-a mai ajuns niciodata in semifinale la Wimbledon, dar are in palmares doua titluri de Grand Slam (2000 – US Open si 2005 – Australian Open). In ceea ce-l priveste pe Lopez, spaniolul si-a egalat cea mai buna performanta, el reusind un sfert de finala si in 2005.
Favoritul gazdelor, Andy Murray, n-a putut face fata tavalugului spaniol, Rafael Nadal reusind sa-si asigure biletul pentru semifinala, dupa numai trei seturi, 6/3, 6/2, 6/4. Nadal, specialist la zgura de la Roland Garros, acolo unde a cucerit ultimele patru titluri, spera intr-o noua disputa in finala cu Federer, dupa cele de anul trecut si de acum doi ani, ambele pierdute. Se pare ca „titanii” nu se vor schimba nici in acest an, cei doi dominand lumea tenisului mondial. Murray, tanarul britanic de numai 21 de ani, desi a fost incurajat frenetic de spectatori, n-a reusit decat sa-si egaleze performanta din 2006, ajungerea in sferturi.
Ultimul sfert de finala, cel dintre Rainer Schuettler (Germania) si Arnaud Clement (Franta) a fost intrerupt la scorul de 6/3, 5/7, din cauza intunericului. Normal, partida s-a reluat joi, de la acelasi scor. Schuettler a facut pana la urma pasul mare spre semifinale, reusind sa se impuna dupa 7/6, 6/7, 8/6. Un meci foarte disputat, intrerupt de ploaie o buna bucata de vreme, in care francezul a trebuit sa se recunoasca invins. Astfel, vor avea semifinalele: Federer – Safin si Schuettler – Nadal.
Joi s-au disputat si semifinalele probei de simplu feminin. In prima dintre acestea, Venus Williams (SUA) a intrecut-o cu 6/1, 7/6 pe rusoaiaca Elena Dementieva, dupa un meci in care Elena i-a pus probleme doar in setul secund. Venus, 28 de ani, a castigat de patru ori pana acum turneul de la Wimbledon si a mai jucat alte doua finale, fiind considerata de fostul lider WTA, Justine Henin, cea mai buna jucatoare pe iarba din lume. Demetieva a trebuit sa se multumeasca doar cu prezenta in semifinale, acolo unde a ajuns pentru prima oara in cariera sa.
A doua semifinala a avut cam aceeasi desfasurare ca si prima. Serena Williams (SUA), castigatoare la randul sau in doua randuri la Wimbledon, a intrecut-o cu 6/2, 7/6 pe Jie Zheng (China), surpriza placuta a acestei editii a turneului. Si uite asa, vom avea din nou o finala intre cele doua surori Williams, astfel ca nu va fi nicio mare problema in familie.
Sursa: Mircea Grumaz
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult