Poligraful, denumit impropriu, dar în mod obișnuit, ca și detector de minciuni este un instrument utilizat la nivelul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș de către inspector principal de poliție Cohan Cristina. Nu am lăsat întâmplător pentru ziua de astăzi interviul cu psihologul în uniforma de poliție. În urma testării efectuate în cursul acestei dimineți, Cristina ne confirmă ca primăvara și-a intrat în drepturi și are un mesaj diferit pentru toate doamnele și domnișoarele: să fie mințite cât mai puțin!
1. Povestiți-ne parcursul dvs. profesional până să ajungeți la Serviciul Criminalistic
Am început cu o meserie total diferită față de cea de acum. Sunt absolventă a Liceului Pedagogic “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației și am profesat, imediat după absolvirea liceului ca și cadru didactic (educatoare) timp de 5 ani. Apoi am urmat Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 3 de facultate am avut o materie care se numea Psihocriminalistică, iar la unul dintre cursuri ne-a fost prezentat aparatul poligraf. Am fost atât de fascinată de această idee, încât a fost momentul în care mi-am dat seama că practic este ceea ce doresc să fac pe viitor. M-am înscris apoi la un curs de formare profesională complementară “Psihologie Judiciară – Evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf”, organizat de Asociația Română de Psihologie Judiciară, unde am avut norocul să fiu îndrumată și formată de către cei mai buni specialiști din acest domeniu. În 2018, am promovat examenul pentru ocuparea postului de psiholog criminalist și astfel am ajuns sa lucrez la I.P..J Maramureș, Serviciul Criminalistic.
2. Ce v-a determinat sa alegeți aceasta carieră?
După cum am spus și mai sus, “momentul declanșator” a fost cursul de Psihocriminalistică de la facultate. M-a atras foarte mult acest domeniu, ideea de a intra în mintea infractorului cu ajutorul acestui aparat, de a scoate la suprafață adevărul pe care încearcă să-l ascundă cu orice preț, ceea ce mă face să practic cu drag și dedicare această meserie, iar dacă ar fi să dau timpul înapoi aș alege aceeași profesie. Desigur, trebuie să recunosc că provocările în această meserie sunt foarte mari, iar mie personal, cu cât provocările sunt mai mari, cu atât îmi plac mai mult, pentru că mă ajută să mă autodepășesc.
3. Cum se desfășoară o zi la serviciu? Ce atribuții aveți? Ce activități desfășurați?
Principalele atribuții de serviciu sunt efectuarea examinărilor specifice tehnicii de detecție a comportamentului simulat, prelucrarea și interpretarea diagramelor obținute în urma examinărilor și formularea concluziilor, respectiv redactarea rapoartelor de constatare criminalistică. Mai exact, lucrez într-un domeniu științific care asigură probatoriul clasic în lupta cu infractorii. Dacă colegii mei de la cercetare se ocupă cu urmele de la fața locului, eu mă ocup de urmele la nivel cognitiv, adică ceea ce se află în mintea infractorului după comiterea unei infracțiuni.
De regulă efectuez două examinări pe zi, o examinare durează aproximativ o oră – o oră și jumătate. După finalizarea examinărilor, analizez diagramele obținute. Această etapă este foarte importantă, întrucât în urma analizei se obține un rezultat de sinceritate sau nesinceritate a subiectului. Ultimul pas este redactarea rapoartelor de constatare criminalistică.
4. Ce cazuri mai deosebite ați soluționat/ v-au emoționat?
Examinez în medie aproximativ 200 de persoane pe an, iar fiecare caz este deosebit. Deși infracțiunile sunt aceleași, oamenii sunt diferiți, modul de operare este diferit, circumstanțele în care s-a comis infracțiunea sunt diferite, etc. Am făcut examinări cu privire la toate tipurile de infracțiuni, de la un simplu furt până la infracțiuni grave, cum ar fi omorul. Aș putea să vă descriu foarte multe cazuri care mi-au rămas în memorie. Cele pe care le țin minte cel mai bine sunt cazurile în care în urma testului poligraf, după ce am adus la cunoștința subiectului rezultatul testării, acesta a recunoscut săvârșirea faptei. Este o satisfacție enormă atunci când nu numai că descoperi cine este autorul faptei, dar obții și recunoașterea faptei din partea lui.
Un caz de care îmi aduc aminte acum, este unul de furt dintr-un supermarket. Din considerente de deontologie profesională nu vă pot da detalii legate de numărul dosarului sau numele persoanelor implicate, dar pot să vă spun că din întreg probatoriul la dosar a fost identificat un tânăr ca fiind autorul faptei. În urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere s-a constatat că persoana adusă la poligraf a fost cea care a intrat prin efracție în intervalul orar în care s-a comis fapta. Doar că în realitate lucrurile au stat total diferit. Între persoana surprinsă pe camerele de supraveghere și tânărul adus la poligraf exista o asemănare foarte mare din punct de vedere fizic. L-am testat și rezultatul a fost de sinceritate. Le-am comunicat colegilor că nu este el cel care a comis fapta, deși probele conduceau înspre el. După aproximativ 2 săptămâni a fost adus la poligraf adevăratul autor care bineînțeles a și picat testul poligraf.
5. Unde vă vedeți peste 5 ani?
Peste 5 ani mă văd lucrând tot la poligraf, dar cu mai multă experiență pentru că fiecare zi și fiecare nouă examinare aduce un plus experienței mele.
6. Ce faceți când nu sunteți la serviciu? Ce hobby-uri aveți?
Nu am foarte mult timp liber, dar așa puțin cum e, îmi place să mi-l petrec cu familia și profit de această ocazie să îi mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat. Ca hobby aș putea să zic că lectura e pe primul plan.
7. Ce sfat ați da unei tinere la început de carieră?
Este o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de grea. Așteptările sunt mari.
De asemenea trebuie să țină cont de faptul că interacționează cu infractorii zilnic, formulează concluzii cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea fiecărui subiect și prin urmare influențează “soarta” subiectului într-o oarecare măsură. Deci responsabilitatea este una foarte mare.
Dar ca în orice altă meserie sunt și satisfacții. În momentul în care colegii revin, după soluționarea dosarului și îmi mulțumesc pentru ajutor și pentru faptul că am contribuit la aflarea adevărului și descoperirea celor care încalcă legea, realizez că munca mea nu a fost în zadar.
Așadar, pe tinerii care doresc să profeseze această meserie îi sfătuiesc să-și urmeze visul și să muncească, pentru că doar prin muncă, efort și perseverență ajung la rezultatele dorite. Iar pe cei care deja profesează și sunt la început de drum, îi sfătuiesc să continue cu aceeași pasiune și determinare.
8. Ultima carte citită, ultimul film, serial vizionat sau o recomandare din acest registru!
Îmi plac cărțile din domeniul psihologiei și filosofiei. Nu sunt neapărat adepta romanelor. Iar la categoria filme pot să spun că tot cele din sfera psihologică îmi plac. Nu aș dori să nominalizez cărțile sau filmele preferatele pentru că lista e prea lungă…