O femeie din Pennsylvania, dispărută în anul 1992 și declarată decedată de autorități, a fost găsită într-un azil de bătrâni din Puerto Rico, după 31 de ani, potrivit nbcbayarea.com.
Femeia a fost dusă la un azil de bătrâni din Puerto Rico în 1999 și, conform șefului adjunct al poliției din Ross Township, Brian Kohlhepp, aceasta suferă de demență.
Deși autăritățile o declaraseră decedată în urma dispariției sale, un test ADN i-a confirmat identitatea, după ce un asistent social de la azil a alertat poliția din Pennsylvania.
„Nu am crezut. A fost un șoc total. Chiar am crezut că a fost moartă în toți acești ani. Nu ne-am așteptat la asta și a fost un șoc foarte mare să aflăm că este în viață. Suntem foarte fericiți și sper să pot merge să o văd”, a mărturisit sora femeii, Gloria Smith.
Soțul și sora femeii au dezvăluit câteva detalii surprinzătoare despre viața Patriciei Kopta.
Ei au mărturisit că femeia era poreclită „Vrabia”, deoarece avertiza trecătorii și șoferii cu privire la sfârșitul lumii. Înainte de a începe să facă previziuni sumbre, Patricia Kopta a fost model și instructor de dans. După absolvirea liceului, a lucrat la o companie care producea sticlă din Pittsburgh și participa săptămânal la evenimente despre dans. Înainte de a se căsători, mergea adesea în vacanță în Puerto Rico cu prietenii săi.
„Pur și simplu iubea oceanul, plaja, soarele”, a mărturisit sora femeii pentru AP.
Patricia a demisionat după 10 ani, după ce medicii i-au spus că suferă de migrenă. Atunci, membrii familiei au observat o schimbare la ea.
La scurt timp, a început să facă previziuni despre sfârșitul lumii și, ulterior, a fost internată la spital, medicii suspectând că are schizofrenie. După ce a fost externată, femeia a continuat să facă previziuni, însă, a fost dată dispărută în 1992.