Baimarencele pot sa afle ultimele tendinte in machiaj si metode noi de ingrijire a pielii, dar si sa cumpere carti cu 45% mai ieftine decat sunt in rafturile librariilor in cadrul unui eveniment patronat de femeia de afaceri Monica Tatoiu, care se va afla joi, 21 mai, in Baia Mare, in cadrul programului „Zilele Portilor Deschise”, initiat de Oriflame – compania de cosmetice pe care o conduce.
Monica Tatoiu va sustine, de la ora 19.00, o conferinta la Biblioteca Judeteana Petre Dulfu, in care va aborda subiectul „atitudinea femeii de afaceri in vremuri de criza”, dar va prezenta si scopul proiectului. Tot cu aceasta ocazie ea se va intalni si cu baimarencele interesate sa o cunoasca si chiar sa discute cu ea.
Progamul „Zilele Portilor Deschise” va debuta la ora 15.00, tot in incinta Bibliotecii Judetene din Baia Mare, unde Oriflame – compania de cosmetice condusa in Romania de Monica Tatoiu – va organiza diverse actiuni destinate indeosebi femeilor – cu demonstratii de make-up, precum si un punct in care vor putea fi comandate accesorii si haine comercializate prin reteaua internationala. De asemenea, un moment special va consta in prezentarea Fundatiei ”Noi citim”, de asemenea patronata de Monica Tatoiu, care pune la dispozitia cititorilor literatura de ultima ora la preturi fara adaos comercial.
Zilele portilor deschise se desfasoara in 30 dintre cele mai importante orase ale tarii si a fost demarat in luna martie, la sediul central Oriflame din Bucuresti, prilej cu care aproximativ 2.000 de bucuresteni au fost desfatati cu machiaje, manichiura, coafura si masaje gratuite.
Sursa: Meda Muntean