Taifunul Soudelor se indreapta catre Taiwan, Japonia si China de marti, potrivit meteorologilor, dupa ce produs pagube majore in nordul insulelor Mariane, informeaza site-ul agentiei de presa AFP. Taifunul Soudelor a lovit Arhipelagul Mariane in cursul zilei de duminica, provocand pagube majore in partea de nord, in Insula Saipan.
Soundelor isi va continua cursul de nord-vest din Oceanul Pacific spre Taiwan, Japonia (insulele Ryukyu din sud-vest) si China, avertizeaza expertii de la Centrul American de Alerta pentru Taifun, cu precizarea ca odata ce va ajunge in Taiwan va scadea in intensitate. Potrivit estimarilor facute de specialisti, taifunul va ajunge in aceste tari pana vineri.
Taifunul se deplaseaza de-a lungul Oceanului Pacific, cu o viteza de 354 km/h, potrivit Centrul American de Alerta pentru Taifun (Joint Typhoon Warning Center) care i-a acordat duminica gradul 5 de la gradul 2 – cu care fusese clasat initial -, cel mai mare grad de alerta, fiind clasificat drept cel mai puternic taifun din 2015.
Furtuna declansata de taifun a doborat linii electrice, a smuls acoperisurile cladirilor si a inundat centrala electrica a insulei. Sute de rezidenti au incercat sa se adaposteasca de taifun pana luni dupa-amiaza. Aproximativ 400 de persoane au fost mutate in adaposturi pentru situatii de urgenta. Nu s-au inregistrat cazuri de deces. Guvernatorul insulei Saipan, Ralph D.L.G. Torres, a declarat „stare de dezastru si de urgenta majora” pentru insula, potrivit Pacific Daily News.
Taifunul Soudelor este mai puternic decat Pam, considerat anterior cel mai mare ciclon din 2015. In timpul ciclonul Pam au murit cel putin 15 persoane in insula Vanuatu, situata tot in Pacific, la 1.750 km de Australia, in urma cu cinci luni.
Sursa: Mediafax