Prima sesiune de cereri de proiecte prin noul Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR), 2014-2020, a fost lansata azi, 20 mai, si vizeaza modernizarea exploatatiilor agricole, iar fondurile disponibile se ridica la 150 de milioane de euro. Sesiunea este deschisa in perioada 20 mai – 18 iulie, iar spre deosebire de anii anteriori, proiectele se depun exclusiv online. Aproximativ 35 de milioane de euro din totalul banilor disponibili vor fi destinati fermelor de familie (impartiti in mod egal intre fermele vegetale si cele zootehnice), iar alte 15 milioane de euro sunt alocate pentru indeplinirea standardelor in sectorul zootehnic.
Pentru exploatatiile agricole mari sunt disponibile 100 de milioane de euro. Din acesti bani, fermierii care vor sa faca investitii in sectorul vegetal prin achizitii de utilaje au la dispozitie 40 de milioane de euro, iar pentru constructii-montaj 10 milioane de euro.
Pentru sectorul zootehnic fermierii au la dispozitie pentru achizitii de utilaje 10 milioane de euro, iar pentru constructii-montaj 40 de milioane de euro. Pentru dezvotarea fermelor de familie, suma maxima eligibila a unui proiect este de 125.000 de euro, iar pentru marile ferme limita urca la 2 milioane de euro pentru un proiect de investitii care presupune lucrari de constructii-montaj si la 1 milion de euro pentru unul care vizeaza achizitia de utilaje si echipamente.
Investitiile din sectorul vegetal vor beneficia de o valoare maxima eligibila de 1 milion de euro pentru un proiect de constructii-montaj si de maxim 700.000 de euro pentru cumpararea de utilaje si echipamente.
PNDR 2014-2020 beneficiaza de fonduri de 9,6 miliarde de euro, dintre care 8 miliarde de euro de la Uniunea Europeana si 1,6 miliarde de euro de la bugetul de stat. PNDR 2007-2014 a avut la dispozitie 9,3 miliarde de euro, absorbite pana acum in proportie de 70%, cu un an si jumatate inainte de incheierea finantarilor.
Sursa: Mediafax