![]() |
![]() |
Vezi GALERIE FOTO
Vezi VIDEO
Dansurile de epoca incluse in programul celei de-a doua editii a Festivalului Antic si Medieval “Aeternus Maramorosiensis”, care se desfasoara in aceste zile in Sighetu Marmatiei, au avut priza la publicul venit in numar mare la reprezentatia de aseara, 14 septembrie. Locuitorii muncipiului dar si turistii le-au admirat indelung costumele care mai de care mai frumoase si s-au lasat fascinati de numerele de dans executate cu mare arta. Mai emotionati decat in timpul momentului artistic, dansatorii s-au aratat la iesirea de pe scena multumiti de spectacol, mai ales ca timpul de pregatire a fost unul scurt.
Momentul artistic oferit de trupa Let’s dance si de tinerii de la Mini Maxi Dance Club a fost gustat din plin de cei prezenti. Numerele de dans, muzica aleasa si costumele cavalerilor si domnitelor au creat intr-adevar o atmosfera de poveste. De emotii puternice au avut parte in special micutii dansatori ai clubului, care, la cererea publicului, au facut un bis.
“M-am simtit super. A fost cel mai frumos spectacol, mai frumos decat cel de anul trecut. Pasii sunt greu de invatat, trebuie memorati si executati perfect deoarece daca unul greseste totul se imbarliga. Este foarte complicat”, a explicat una dintre dansatoare Mini Maxi Dance Club.
Pe langa faptul ca tinerii artisti s-au simtit in largul lor pe ringul de dans, acestia au marturisit ca au invatat, in timpul pregatirilor pentru spectacol, sa-si respecte mai mult partenerele.
“Dansul sportiv e mult mai dinamic si cu multa energie iar acesta este asa cu multa politete. Ne-a ajutat pentru ca am invatat sa ne respectam mai mult partenerele” a spus Alexandru Mesaros, un alt dansator al clubului.
Cu toate ca perioada de pregatiri a fost scurta, iar coregrafia aleasa deloc simpla, organizatorii si cei implicati s-au aratat multumiti de spectacol.
“Pregatirile au fost foarte scurte, rapide si intense din moment ce doar in ultimele doua saptamani am aflat ca vom participa la festival. Asa ca zilnic am incercat sa ne pregatim. Ce am avut in plan a fost un purpuriu de dansuri de epoca”, a declarat profesoara Cristina Kovy de la Mini Maxi Dance Club.
Rochitele colorate si podoabele care le-au completat tinuta le-au facut pe fete sa se simta in centrul atentiei, cativa trecatori cerandu-le sa se pozeze cu ei. Baietii, in schimb, au recunoscut ca hainele de epoca i-au incomodat putin, fiind mult prea groase pentru vremea frumoasa de afara.
“M-am simtit mai deosebita decat ceilalti, vedeam cum toti pe strada vroiau sa-si faca poze cu noi. A fost ceva deosebit. Sper sa se faca si la anul, a spus o alta dansatoare Mini Maxi Dance Club.
Surprizele pentru toti nostalgicii perioadei medievale continua si azi. De la ora 16.00, in Centrul Vechi va avea loc parada trupelor de reenactori, urmata de reprezentatia trupelor de reconstituire istorica.
Sursa: Diana Grad