Pe langa luptele cavaleresti, tragerile cu arcul, dansurile domnitelor si muzica menestrelilor, farsele medievale jucate de actori ale Trupei Schema reprezinta un adevarat punct de atractie la cea de-a XXIII-a editie a Festivalului Sighisoara Medievala.
Una dintre cele mai aplaudate reprezentatii este premiera spectacolului ““La farce de cuvier” (Farsa hardaului), dupa o traducerea realizata de catre unul dintre actori, Mihai Craciun.
“Este o farsa specifica perioadei Evului mediu, la sfarsitul secolului al XV-lea, <<La farce de cuvier>>, o traducere realizata de mine si adaptarea totodata a textului, dupa un text readaptat, pus pe versuri moderne al farsei originale. Este o premiera in ceea ce priveste prezentarea ei in cadrul unui festival medieval.
Ea a mai fost jucata in tara in 1974, atunci Festivalul Sighisoara Medievala nu exista, de aceea mi-am permis sa spun ca este o premiera in cadrul unui festival medieval.
Ea, dupa cum bine s-a vazut, porneste de la situatia de violenta domestica, mult spus, dar vorbim despre niste vremuri tulburi. Eu l-am jucat pe Jaquinot, care are o sotie naprasnica, Janette, si o soacra si mai naprasnica, Jaquette. Este o farsa cu 3 personaje, ca toate farsele se termina cu bine, de aceasta data in favoarea barbatului. Speram sa nu fim acuzati de misoginism”, a declarant actorul Mihai Craciun.
Alaturi de Mihai Craciun, pe scena au mai evoluat Georgiana Ghergu (Janette) si Dana Pancu (Jaquette).
“Nici unui baiat nu-i e pe plac o soacra. Fata mai are de invatat, du-te alearga, spala, coace, nu-i usor sa stai pe aici, zau ca m-am si saturat cat mai am de indurat. Cum o sa fie sa o interpretez pe soacra? N-a fost usor pentru ca farsa are un final fericit in ceea ce priveste partea masculina a acestei reprezentatii, pentru ca, clar, nu este un spectacol pentru emanciparea feminina. Nu, zau! Timpurile s-au schimbat, dar mai avem de asteptat”, a aratat Dana Pancu.
Actrita a spus ca farsele populare, mai ales cele in aer liber, au un farmec aparte, intrucat actorul interactioneaza cu spectatorul si astfel spectatorul e partas si chiar personaj din spectacol.
“Eu am fost prinsa la mijloc, noroc cu mamuca ca altfel nu o scoteam la capat. Ce spunea el ca noi suntem naprasnice. Pai sa vedeti ce face el toata ziua, pardon, ce nu face el toata ziua, ca aste e, nu face nimic. A fost frumos, a fost o placere. Ne-am distrat la repetitii si ne-am bucurat foarte tare si de public, i-am simtit alaturi de noi si a fost o experienta chiar placuta, in ciuda caldurii si a oboselii. A fost extraordinar”, a afirmat Georgiana Ghergu, care joaca rolul sotiei.
Sursa: Agerpres