În data de 2 octombrie, la Cicârlău va avea loc Festivalul Omagial ”Nicolae Sabău – Alină-te dor, alină!” în memoria marelui artist Nicolae Sabău trecut la cele veșnice în decembrie 2020.
Cu această ocazie, pe scena din centrul localității sunt așteptați artiști ce au avut ca rampă de lansare acest festival înființat și patronat de marele artist aproape 30 de ani.
Festivalul ”Alină-te dor, alină!” a reprezentat de-a lungul timpului o tradiţie locală, ce s-a desfăşurat în fiecare an, atât timp cât maestrul a fost printre noi, venind astfel în beneficiul cultural a județului Maramureș, al ţării şi al promovării acestuia în cultura Europei şi, de ce nu, a lumii.
Obiectivele festivalului au fost: lansarea şi afirmarea tinerelor talente, dezvoltarea spiritului creativ al tineretului, sincronizarea valorilor culturii naţionale cu valorile culturii europene, păstrarea tradiţiilor locale, cultivarea dragostei şi a respectului pentru portul popular.
După moartea maestrului și coroborat cu pandemia pricinuită de virusul SARS Cov 2, acest eveniment nu a mai avut loc. „Dorim să păstrăm și să ducem mai departe tradiția acestui festival așa cum și-ar fi dorit și regretatul Nicolae Sabău și să ne repoziționăm pe harta evenimentelor culturale ale Maramureșului și ale țării, acolo unde de altfel ne este locul! În acest sens vă adresăm invitația de a fi alături de noi duminică, 2 octombrie 2022, începând cu ora 14.00”, anunţă autorităţile locale.