In Baia Mare a inceput azi a 11-a editie a Festivalului Handbalului Juvenil, o competitie organizata de CS eXtrem Baia Mare. La festivitatea de deschidere a luat parte si ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo. Aceasta i-a invitat pe copii sa iubeasca sportul si sa aiba incredere in antrenorii lor, lansand, insa, si avertismentul ca a face sport de performanta este o adevarata meserie. Primarul Catalin Chereches i-a invitat pe toti cei prezenti la festival, cu mic, cu mare, sa vina din toamna la meciurile HCM-ului din Liga Campionilor.
„Avem marea onoare sa avem alaturi de noi o mare campioana si ii multumim domnului primar ca invita in oras numai oameni de elita, ca sa ne obisnuim si noi cu performanta”, a spus Leontin Pop, presedintele CS eXtrem Baia Mare.
Cu aplauze multe a fost primita Gabriela Szabo la festivitatea de deschidere a Festivalului Handbalului Juvenil, eveniment ajuns deja la a 11-a editie. „Cand am aflat ca azi incepe acest festival am tinut foarte tare sa fiu in mijlocul vostru, sa va incurajez sa iubiti sportul. Sa faceti sport in primul rand cu placere, cu pasiune. Si abia mai apoi sa va ganditi la sportul de mare performanta. Pentru ca acesta, si pot sa o spun pentru ca din sportul de mare performanta vin, nu este deloc usor. Trebuie sa stiti asta de la inceput. Sportul de mare performanta este o meserie in sine si trebuie sa iti placa enorm ceea ce faci, sa muncesti extrem de mult, sa pui foarte multa vointa in munca ta si intotdeauna sa iti doresti sa fii cel mai bun. Trebuie sa aveti incredere in antrenorii si profesorii vostri. Toti ne nastem cu un talent, iubim ceea ce facem, dar cheia este in mana antrenorului si intotdeauna trebuie sa aveti mare incredere in antrenorii vostri: ei vor fructifica talentul cu care v-ati nascut! Va doresc cat mai multi dintre voi sa ajungeti pe marile arene ale lumii si sa deveniti cei mai buni. Mult succes!”
Nu a uitat, insa, marea campioana sa pledeze si pentru sportul de masa. „Trebuie sa va ganditi la sport ca la un stil de viata sanatos pentru ca nu toti veti ajunge sa faceti mare performanta. Important este, insa, sa faceti miscare, sa iubiti miscarea„, a declarat ministrul Tineretului si Sportului.
Primarul Catalin Chereches a vorbit despre valentele de ambasador pe care le are sportul si prestigiul pe care il aduce unei comunitati performanta sportiva: „Fiecare, indiferent de sportul pe care il admiram ca spectatori sau pe care il practicam, trebuie sa stim ca sportul reprezinta cel mai bun ambasador al nostru si ca, prin ceea ce faceti voi si ceea ce fac toti ceilalti sportivi, contribuiti la promovarea Romaniei! Sunteti viitorul nostru si trebuie sa intelegeti un lucru: sportul inseamna sanatate, inseamna performanta, dar pentru voi, cei mici, trebuie sa insemne si distractie. Si i-as ruga pe antrenori sa nu forteze copiii: copiii trebuie sa vina cu placere la sport. Apoi vine si performanta. Dar vine din talent, din munca, de la Dumnezeu, de la ceea ce inseamna dibacia antrenorilor de a slefui talente”.
25 de echipe participa de azi la festival, un eveniment la care toate gruparile castiga locul 1. Si fiindca micii handbalisti (cei mai tineri dintre ei au 5 ani!) au venit intr-un oras care iubeste handbalul, primarul Catalin Chereches nu a ocolit subiectul: „Baia Mare, pentru ca suntem la un festival de handbal, isi doreste sa fie inima Romaniei in ceea ce inseamna handbal si veti vedea ca, pas cu pas, Baia Mare isi va pune amprenta pe harta handbalului european. Le multumesc organizatorilor: sunt oameni cu suflet, care se ambitioneaza sa organizeze, an de an, tot mai frumos acest eveniment care are deja traditie. Este un festival care bucura si coloreaza orasul. Va multumesc ca ati venit in Baia Mare. Sper sa petreceti zile frumoase si va asteptam din octombrie la meciurile de Liga Campionilor, sa vedeti cum in Baia Mare se va naste o mare campioana!”
Sursa: Ramona-Ioana Pop