Festivalul Danțului la Șură de la Groși, reînviat în urmă cu unsprezece ani de către Mărioara și Dumitru Dobrican, a ajuns la ediția a XI-a. Odată ce a ajuns la această frumoasă vârstă, „copilul” mai mic al familiei Dobrican a venit la oraș cu întregul alai de „dănțăuși”, stabilindu-și locul de desfășurare pentru ediția din acest an în „Satul de pe Deal” al Consiliului Județean Maramureș.
„A fost o onoare să transmit in numele Administrației Județene un cuvânt de apreciere pentru cei care au crescut acest eveniment de la an la an și iată, astăzi, acesta este inclus în Programul Prioritar Cultural al județului Maramureș!
De asemenea, în calitate de reprezentant al instituției care finanțează acest eveniment cultural cu 75% din totalul bugetului, am atras atenția celor care își închipuie că pot să-și creeze un capital de imagine pe spatele și munca altora, fără a da respectul cuvenit celor care au contribuit decisiv la creșterea acestui „copil”, că noi nu acceptăm asemenea practici și că, cine lucrează pe bani publici trebuie să respecte inclusiv regulile de identitate vizuală impuse de finanțator!”, a subliniat Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.