Intre stralucire, rochii de seara si solemnitate, cea de-a 61-a editie a Festivalului de la Cannes s-a deschis intr-o nota sumbra cu proiectia primului film in competitie, ”Blindness”. Aceasta editie a fost deschisa de cineastul francez Claude Lanzmann, 82 de ani, care a realizat ”Shoah”, film de referinta despre Holocaust.
”Asa cum nu exista decat o singura umanitate, nu exista decat o singura cinematografie”, a afirmat Claude Lanzmann pe un ton solemn, estimand ca forta festivalului consta in faptul ca face legatura intre ”extremele spectrului”, de la ”Jackie Brown” al lui Quentin Tarantino la ”Shoah”.
De joi, festivalul a intrat in ritmul de croaziera, dezvaluind alte doua filme dintre cele 22 aflate in competitia oficiala. Cel mai intrigant este semnat de israelianul Ari Folman: ”Waltz with Bashir”, un ”documentar de animatie”, gen inedit, despre masacrele comise in taberele de refugiati palestinieni Sabra si Chatila, la Beirut, in 1982.
Intitulat ”Leonera”, al doilea film este realizat de argentinianul Pablo Trapero, 36 de ani – prezent la sectiunea ”Un Certain Regard” cu ”El Bonaerense” in 2002 – in care iubita sa Martina Gusman joaca rolul unei tinere nevoite sa-si creasca fiul in inchisoare.
Vineri va intra in concurs primul dintre cele trei filme franceze in cursa, ”Un conte de Noël” al lui Arnaud Desplechin, in care apare si Catherine Deneuve.
Presedintele juriului, americanul Sean Penn, a lansat un ”apel distribuitorilor sa sustina filmele care nu vor primi premii”. Penn, una dintre figurile Hollywood-ului angajate pe frontul politic mondial, a reamintit ca acest festival a avut intotdeauna vocatia de a ”sustine si incuraja” filmele, citand ”Easy Rider” (1969) al lui Dennis Hopper, prezent in sala.
Sursa: Rompres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult