Sâmbătă, 21 aprilie 2018, de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, însoţit de Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misioinar, şi Arhid. Alexandru Gaborean, inspector eparhial pentru catehizare, la festivitatea de premiere a celor mai buni clasaţi la Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice, care s-a desfăşurat în Baia Mare, în perioada 19-22 aprilie 2018.
Festivitatea a avut loc în amfiteatrul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, în prezenţa comisiei, delagaţilor şi elevilor participanţi.
„Sunteţi viitorul Bisericii. Sunteţi cei care arătaţi frumuseţea, lumina, adevărul, credinţa şi normalitatea, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Cred că v-aţi simţit în Maramureş bine. Aţi fost preţuiţi, aţi fost iubiţi. Aţi fost aşteptaţi şi regretăm că plecaţi, dar plecaţi cu atât de multe amintiri frumoase şi cred că veţi reveni.”
Olimpiada Naţională de Religie de la Baia Mare – o reuşită deplină
Baia Mare a fost gazda Olimpiadei Naționale de Religie pentru seminarii și licee teologice ortodoxe, în perioada 19-22 aprilie 2018, organizată de către Ministerul Educației Naționale, desfășurată de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și de către Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, găzduită și susținută de Seminarul Teologic Liceal “Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.
La competiția din acest an s-au înscris un număr de 105 de elevi din 27 de seminarii și licee teologice din țară care, în urma etapei locale a olimpiadei, au primit punctajul care le permitea participarea în cadrul etapei naționale, însoțiți de către 27 de cadre didactice.
Comisia Centrală de organizare și desfășurare, alcătuită din 20 de cadre didactice din Ministerul Educației Naționale, profesori din învățământul universitar și preuniversitar, și-a început activitatea miercuri, 18 aprilie 2018.
Primirea concurenților a avut loc joi, 19 aprilie 2018. Deschiderea festivă a olimpiadei a avut loc în aceeași zi prin săvârșirea slujbei de Te-Deum oficiate în prezenţa Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”din Baia Mare. A urmat intonarea imnului național de către Corul “Angelli” al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.
Ședința solemnă de deschidere a fost prezidată de către Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, din prezidiu făcând parte: prof. conf. univ. dr.Vasile TIMIȘ, Inspector General în cadrul Ministerului Educației Naționale, pr. prof. conf. univ. dr. Adrian PAUL prodecan al Facultății de Litere din cadrul departamentului Nord al Universități Tehnice Cluj-Napoca, prof. Cătălin PÎSLARU, inspector General în cadrul Ministerului Educației Naționale, Inspector diacon Andrei CONSTANTIN, reprezentantul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pr.prof. Florin HOBAN, inspector pentru religie la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
A urmat un scurt program susținut de către Corul “Angelli” al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Corul de Copii și Tineri “Gaudium” al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, Grupul Coral al „ASCOR” Baia Mare.
Vineri, 20 aprilie 2018, începând cu ora 10,00, elevii participanți au susținut proba scrisă la disciplinele Vechiul Testament, Noul Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Dogmatică, la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.
În aceeași zi a urmat o scurtă explorare în Rivulus Dominarum la obiective religioase și culturale din orașul reședință de județ: Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare, Centrul Vechi al orașului, biserici din orașul Baia Mare.
Sâmbătă, 21 aprilie 2018, participanții au avut plăcere să facă cunoștință cu Maramureşul voievodal, păstrător al credinţei străbune şi al tradiţiilor autentice, vizitând Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Muzeul Memorial Sighetu Marmației.
Seara, la Colegiul Național „Gheorge Șincai” din Baia Mare, într-o atmosferă plăcută, generată de prestația deosebită a elevilor de la Palatul Copiilor, a avut loc festivitatea de premiere, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a celor mai buni elevi teologi din învățământul preuniersitar din țară. Ministerul Educației Naționale a acordat 12 premii și 17 mențiuni, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a oferit 41 premii speciale, diplome și premii în cărți, Patriarhia Română a oferit premii în cărți elevilor premianți, BCR a acordat 40 premii speciale, din partea organizatorilor au fost oferite cupe naționale și medalii. Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia a fost gazda Comisiei Centrale. Duminică, 22 aprilie 2018, toți participanți au avut posibilitatea să participe la Sfânta Liturgie de la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare și să viziteze expoziția „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului românesc”.