Joi, 30 iunie 2019, Preasfinţitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a participat la festivitatea privind încheierea cursurilor liceale pentru elevii din clasa a XII-a de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare.
Festivitatea a avut loc în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, arhiplină cu elevi şi părinţi, unii dintre participanţi nemaiavând loc înăuntru.
La festivitatea de absolvire au luat parte protopopul de Satu Mare, Pr. Ioan Socolan, inspectorul general şcolar Călin Durla, conducerea liceului, profesori, părinţi ai absolvenţilor, colegi de liceu, prieteni.
Preasfinţitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul a fost întâmpinat, la sosire, de elevii liceului într-un mod cât se poate de festiv şi emoţionant, după care s-a făcut primirea absolvenţilor pe imnul „Gaudeamus”.
A urmat slujba de Te-Deum prin care s-au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra profesorilor, absolvenţilor şi elevilor liceului în cei patru ani de şcoală.
Înmânarea diplomelor de absolovire a fost un alt moment emoţionant, care va fi ţinut minte toată viaţa de către cei 73 de elevi absolvenţi de la cele trei profile: teologic, filologie şi pedagogie. S-au înmânat premiile şi menţiunile pentru elevii cu rezultate remarcabile în acest an şcolar.
Distincţia de şef de promoţie a fost acordată elevei Fanea Patricia, care a obţinut cea mai mare medie pe toţi cei patru ani de liceu – 9,86 – iar pe capul ei a fost aşezată coroniţa de şefă de promoţie.
S-au acordat pentru 6 elevi diplome de statornicie, pentru că aceştia au fost elevii liceului din clasa I până în clasa a XII-a.
Momentul simbolic al înmânării cheii liceului de către clasa a XII-a a fost întâmpinat cu multă bucurie de elevii din clasa a XI-a, care vor fi şi ei absolvenţi în primăvara viitoare.
Festivitatea a continuat cu premierea în cadrul festiv al celor 6 elevi care au participat la olimpiadele naţionale: istorie, informatică şi religie.
Preasfinţitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul a adresat un frumos şi duhovnicesc cuvânt de binecuvântare, în care a subliniat că rezultatele de excepţie ale elevilor au apărut pentru că elevii acestui liceu au început în fiecare zi orele cu rugăciune în biserică, fapt ce le-a dat puterea de a învăţa şi înţelepciune.
A fost, cum era şi firesc, o zi de excepţie la acest liceu, primul liceu ortodox din ţară.