Vezi VIDEO
In urma cu o jumatate de secol s-a auzit primul clopotel la Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” din Baia Mare, astfel ca actuala conducere a institutiei de invatamant a decis marcarea acestei aniversari printr-o serie de evenimente speciale. Unul dintre acestea a fost dezvelirea unui bust al patronului spiritual, care a avut loc astazi, 9 mai, in prezenta autoritatilor locale si judetene, a profesorilor si a elevilor. Data aleasa nu a fost una intamplatoare, 9 mai fiind ziua in care s-a nascut filosoful Lucian Blaga.
Dezvelirea bustului filosofului Lucian Blaga marcheaza deschiderea zilelor scolii, care au loc in perioada 9-11 mai. „Scoala <Lucian Blaga> implineste 50 de ani de existenta, iar acest moment nu am putut sa-l trecem neobservat. Am depus un efort mare, impreuna cu parintii, pentru a realiza primul bust al lui Lucian Blaga la o scoala din Romania. Poate nu stiti, este singura institutie de invatamant din tara al carei patron spiritual este Lucian Blaga si care are bustul lui Lucian Blaga”, a spus directorul Scolii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Baia Mare, Iustin Talpos.
Prezent la deschiderea festivitatilor a fost si primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, care le-a marturisit celor prezenti ca a frecventat cursurile acestei scoli. Micutii au fost indemnati sa isi urmeze visurile, pentru a atinge succesul in viata.
„Nu am venit doar in calitate de primar al municipiului Baia Mare. Sunt mult mai mult decat atat, sunt elev al acestei scoli. Daca eu, ca si elev al acestei scoli, mi-am atins pas cu pas fiecare vis, fiecare tel, asa si voi, copiii, puteti sa o faceti. Fiecare dintre voi poate sa fie si primar, si prefect, si presedinte de Consiliu Judetean, si senator, si deputat si om care sa conduca aceasta tara, acest oras, acest judet”, a marturisit primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
Cu ocazia semicentenarului, conducerea unitatii scolare a organizat concursuri, expozitii, sesiuni de comunicari, lansari, dar si o intalnire intre generatiile acestei unitati scolare, acestea fiind programate in perioada 9-11 mai.
Sursa: Gabriela Kuhajda