Sâmbătă, 21 decembrie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și HC Zalău, joc din cadrul etapei a 11-a din Liga Florilor MOL. Un meci nu foarte grozav al echipei noastre, care și-a atins însă scopul, adică obținerea celor trei puncte puse în joc. Am fost și câteva momente de cumpănă pe final, când ne-am temut pentru victorie, cu cinci minute înainte de ultimul fluier fiind 21-21. A urmat un contraatac finalizat de Vukajlovic, apoi tot ea a mai marcat o dată pentru 23-21, pentru ca Woller și Damian să liniștească definitiv apele.
Urmează un nou meci acasă, duminică, 29 decembrie, de la ora 12.30, cu SCM Râmnicu Vâlcea, un meci care, departe de a fi decisiv, ne va arăta, totuși, dacă avem puterea să ne batem pentru o cupă europeană.
CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 25-22 (13-9)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 400 spectatori
Arbitri: Saniel Basso – Florin Tofan (Galați). Observator: Ioan Ciobanu (Bacău)
Aruncări de la 7m: 7-10 (transformate: 4-7; au ratat: Quintino, Cazanga, Woller / A. Niță, Lazic, Jlezi). Minute d eeliminare: 8-6 (Pavlovic, Vukajlovic, Da Costa – în min. 16, Lundback a primit cartonașul roșu pentru un fault dur / Andrița, Naumenko, Moisin)
CS Minaur: Yulia Dumanska (8 intervenții, a apăeat 2 de 7m), Cristina Mihiș (3 intervenții, a apărat un 7m) – Maria-Andreea Ianăși, Emilia Anna Galinska, Aleksandra Vukajlovic 4, Teodora Lavinia Damian 4, Jessica Quintino Ribeiro 3 (unul din 7m), Maria Gomes Da Costa, Denisa Roxana Romaniuc (nu a jucat), Fie Woller 6 (2 din 7m), Magda-Alfredo Cazanga 1 (din 7m), Amalia Elena Terciu 1, Amelia Lundback 1, Andrijana Tatar 1, Alba Chiara Spugnini Santome 4, Katarina Pavlovic. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu
HC Zalău: Ioana Niță (o intervenție), Sara Rus (9 intervenții, a apărat 2 de 7m), Andreea-Vasilica Năstasă – Alexia Niță 6 (4 din 7m), Emilija Lazic 4 (2 din 7m), Andreea Mărginean 1, Jlezi Mouna, Cristina-Alexandra Andrița 5 (unul din 7m), Viorica-Florentina Moisin 1, Aya Ben Abdallah 1, Denisa Andreea Vîlcan, Ioana Beatrice Bălăceanu, Adriyana Naumenko 4. Antrenori: Gheorghe Tadici, Goran Kurtes
Declarații după meci
Andrei Popescu (antrenor Minaur): “N-am făcut cel mai bun meci, se vede că nu avem ritmul necesar după vacanță, avem multe de îmbunătățit. Important este că am reușit să cucerim cele trei puncte și că am știut să gestionăm bine finalul de meci. Până la urmă, am avut de jucat împotriva unui echipe antrenate de un tehnician valoros, care știe să pregătească jocurile, iar asta s-a văzut. Urmează meciul cu Vâlcea, un adversar total diferit de Zalău, în fața căruia va trebui să jucăm altceva dacă vrem să obținem un rezultat pozitiv.”
Andrijana Tatar (jucătoare Minaur): “Ne-am așteptat să avem un meci greu, pentru că ne cunoaștem bine între noi. Din păcate, am făcut destul de multe greșeli, dar ne vom focusa pe jocul nostru pentru a le reduce în viitor. E bine că am câștigat acest meci. Vom pregăti cu atenție meciul cu Vâlcea și sperăm să obținem maximum. Mulțumim și pe această cale suporterilor”.
Andryiana Naumenko (jucătoare Zalău): “Ne-am dorit foarte mult să obținem puncte, mai ales că am venit și după o pauză lungă. Am pregătit meciul bine, însă părerea mea este că problema a fost apărarea, am luat multe goluri ușoare. Noi trebuie să rămânem concentrate și să ne facem treaba până la capăt și să încercăm să obținem toate punctele meciul viitor, cu Târgu Jiu.”
Gheorghe Tadici (antrenor Zalău): “A fost un joc bun. Baia Mare a fost mult mai lucidă pe finalurile de repriză. Noi am avut un număr extrem de mare de greșeli tehnice, multe pase la intercepție și am făcut multe faulturi în atac, deși poate că n-au fost toate. Una peste alta, a fost un joc bun, pentru noi jocul important e cel de săotămâna viitoare și îmi pare bine că am făcut un joc de antrenament foarte bun. Au fost și ratările, dar Baia Mare a fost mult mai lucidă pe finalurile de repriză.”
Etapa a 11-a
HC Dunărea Brăila – SCM Universitatea Craiova: 36-30
CS Minaur Baia Mare – HC Zalău: 25-22
Măgura Cisnădie – CSM Târgu Jiu (sâmbătă, 21 decembrie, 17.30, Pro Arena)
CSM Slatina – Gloria Bistrița (duminică, 22 decembrie, 11.00)
CSM Iași – SCM Gloria Buzău (duminică, 22 decembrie, 17.00)
CSM Corona Brașov – Rapid București (duminică, 22 decembrie, 17.30, Pro Arena)
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București (luni, 23 decembrie, 17.30, Pro Arena)
Clasament
CSM București – 27p (307-239) – 10
Corona Brașov – 27p (321-265) – 10
Minaur Baia Mare – 27p (313-286) – 11
Gloria Bistrița – 24p (292-257) – 10
SCM Rm. Vâlcea – 21p (334-305) – 10
Dunărea Brăila – 20p (365-318) – 11
Rapid București – 19p (290-251) – 10
SCM Univ. Craiova – 15p (302-308) – 11
Măgura Cisăndie – 11p (275-296) – 10
CSM Târgu Jiu – 9p (250-271) – 10
HC Zalău – 7p (283-297) – 11
Gloria Buzău – 3p (262-310) – 10
CSM Slatina – 3p (253-325) – 10
CSM Iași – 0p (228-346) – 10
Etapa a 12-a. Sâmbătă, 28 decembrie: Zalău – Tg. Jiu (11.00); Rapid – CSM Iași (17.30, Pro Arena). Duminică, 29 decembrie: Buzău – Slatina; CS Minaur – SCM Rm. Vâlcea (12.30), CSM București – Dunărea (15.00, Pro Arena); Bistrița – Măgura (16.00); Craiova – Corona (17.30, Pro Arena).