Marţi, 29 noiembrie, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o minoră a fost victima unui accident rutier, în care a fost implicat un moped, iar conducătorul acestuia a părăsit locul faptei.
La fața locului, polițiștii au constatat că, în jurul orei 12.30, un bărbat de 45 de ani din Chelința a condus un moped pe D.J. 108E, în localitatea Chelința, unde a surprins și accidentat o minoră de 3 ani, aflată în calitate de pieton.
Un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorei, dar nu a fost transportată la spital.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.