„Cea mai fericita fata din lume”, lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude, va participa in sectiunea Forum a celei de-a 59-a editii a Festivalului de la Berlin, care va avea loc in perioada 5 – 15 februarie.
Alaturi de sectiunile Competitie si Panorama, Forumul reprezinta una dintre cele mai importante sectiuni ale festivalului, fiind dedicata descoperirilor de voci noi in lumea filmului mondial.
Avand la baza intamplari reale, pelicula spune povestea unei adolescente, Delia, care a castigat o masina in urma unei campanii promotionale la sucuri racoritoare. Delia vine la Bucuresti impreuna cu parintii pentru a filma un testimonial – dovada ca premiul si castigatorul exista cu adevarat. In timpul filmarii, Delia trece prin discutii aprinse cu parintii care au decis sa vanda masina, in ciuda dorintei ei de a o pastra. Ceea ce la inceput parea sa fie un eveniment norocos din viata fetei se dovedeste a fi o situatie dureroasa, in urma careia relatiile familei vor fi reanalizate, atat de fericita castigatoare, cat si de parintii ei.
„Cea mai fericita fata din lume” a fost filmat in lunile iunie si iulie ale anului trecut, timp de 24 de zile, avand ca locatie principala centrul Bucurestiului, Piata Universitatii, locul unde se „consuma” si filmarea testimonialului Deliei. Bugetul total al filmului este de 650 000 euro.
Dupa un casting intins pe mai mult de patru luni, adolescenta Andreea Bosneag a obtinut rolul principal, fiind, astfel, la prima experienta pe un platou de filmare. Alaturi de ea, in rolurile parintilor sunt actorii Vasile Muraru si Violeta Haret. Andi Vasluianu si Serban Pavlu sunt alte doua nume ale distributiei, in rolurile operatorului, respectiv regizorului testimonialului.
Radu Jude a absolvit Universitatea Media in anul 2003, iar in 2007 filmul sau, „Lampa cu caciula”, a participat la peste 70 de festivaluri internationale si a devenit cel mai premiat scurt metraj romanesc al tuturor timpurilor. Palmaresul lui include Marele Premiu la Trieste, Montpellier si Bilbao Intl. Film Festival, Marele Premiu al Juriului pentru scurtmetraj la festivalul de la Sundance si Cel mai bun scurt metraj la Cottbus Intl. Film Festival, Golden Gate San Francisco si Los Angeles AFI.
Filmografia lui Radu Jude mai cuprinde alte doua scurt metraje prezentate si premiate in festivaluri internationale – „Dimineata” si „Alexandra”.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult