Actorul Kevin Costner se intoarce in Romania pentru a participa la filmarile pentru o miniserie TV, care vor avea loc in Bucuresti, incepand cu cea de-a doua jumatate a lunii septembrie, a declarat, astazi, 22 august, directorul de marketing al Castel Film, Bogdan Moncea.
Presa de specialitate internationala anunta saptamana trecuta ca actorul Kevin Costner va juca in miniseria TV „The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta”, produsa de postul History Channel. Seria TV va descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield si McCoy, in primii ani dupa incheierea Razboiului Civil din Statele Unite.
Bogdan Moncea a mai declarat ca filmarile pentru aceasta miniserie TV vor dura 13 saptamani si se vor desfasura in proportie de 90% in studiourile Castel Film.
Totodata, pana in prezent, singura vedeta confirmata din distributia acestei miniserii TV este Kevin Costner.
De asemenea, in prezent se face un casting pentru mai multe roluri secundare care vor fi interpretate de actori romani.
TV Guide Magazine anunta saptamana trecuta ca miniseria TV va descrie ostilitatile dintre clanul Hatfield, din Virginia de Vest, si clanul McCoy, din Kentucky, despartiti de Tug River, in primii ani de dupa razboiul de secesiune.
Kevin Costner va fi si unul dintre producatorii acestui proiect de televiziune, in care este posibil sa mai joace actorii Bill Paxton si Robert Duvall.
Potrivit imdb.com, serialul TV va fi regizat de Kevin Reynolds, cu care Kevin Costner a mai colaborat la superproductiile „Waterworld – Lumea apelor” (1995), pentru care cineastul a fost nominalizat la Zmeura de Aur pentru cel mai prost film, si „Robin Hood, printul hotilor” (1991).
Aceasta nu este pentru prima data cand Kevin Costner vine in Romania. In octombrie 2009, actorul a sustinut un concert alaturi de trupa sa, Modern West, in timpul Festivalului de film Ro-IFF de la Arad.
Nascut intr-o periferie saraca a orasului Los Angeles, in anul 1955, Kevin Costner, licentiat in stiinte economice, si-a inceput cariera in cinema la varsta de 27 de ani. Primele sale roluri memorabile au fost cel din „Silverado” (1985) si cel din adaptarea pentru marele ecran a serialului „Incoruptibilii” (1987). Abia in 1990 a dobandit statutul de vedeta de prim calibru, prin rolul sau din western-ul epic „Dansand cu lupii”, care a fost recompensat cu doua premii Oscar. Au urmat roluri in filme de mare buget, ca „Robin Hood, printul hotilor”, „JFK”, „Bodyguard” si „Wyatt Earp, justitiarul Vestului salbatic”, dar si in filme cu mai putin succes la public, precum „Waterworld – Lumea Apelor” (1995) si „Postasul” (1997). De la sfarsitul anilor ’90, Kevin Costner a jucat in roluri mai degraba modeste.
Sursa: Mediafax