Pe 1 august, de la ora 18.00, iubitorii de film sunt invitaţi la o incitantă și spectaculoasă călătorie într-o lume pe care doar unii dintre noi au văzut-o. Filmul documentar ”Moartea… punct sau virgulă?” va putea fi vizionat în premieră în sala mare a Teatrului Municipal din Baia Mare. Realizat de Călin Terțan, filmul prezintă relatările a zece persoane care au experimentat fenomenul de moarte clinică.
Filmul a participat la Festivalul Internațional Astra Sibiu, fiind selecționat pentru finală dintr-un număr de 3000 de filme înscrise.
A fost filmul cu cele mai multe bilete vândute, fiind prezentat ca premieră mondială.
La eveniment vor participa:
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan
Prof. Dr. Ionel Mohîrță
Actorul Dorel Vișan
La sfârșitul proiecției va avea loc o sesiune Question and Answer în cadrul căreia invitații și echipa de producție vor putea răspunde la întrebări specifice legate de fenomenul de moarte clinică și/sau realizarea filmului.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Municipal Baia Mare, după următorul program:
26 – 30 iulie, între orele 09.00 -13.00
01 august (ziua proiecției), între orele 17.00 – 18.00.
Prețul unui bilet : 10 lei. (nu se fac rezervări)