În ultimele 2 săptămâni, polițiștii de ordine publică din mai multe județe au confiscat peste 2.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 420.000 de lei, în urma unor controale efectuate pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos.
Polițiștii din Mureș, Maramureș, Bacău, Suceava, Argeș, Olt, Ialomița, Cluj și Vâlcea au întocmit 18 dosare penale, majoritatea în conformitate cu prevederile Codului Silvic, iar pentru nerespectarea legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice au aplicat 96 de amenzi.
În doar 3 zile, în urma activităților desfășurate, politiștii, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere și Direcției Silvice din Râmnicu Vâlcea, au verificat legalitatea transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în județ.
Au fost oprite și controlate aproape 100 de autovehicule, verificați 3 agenți economici și au fost aplicate 13 amenzi contravenționale, pentru nereguli silvice. De asemenea, au confiscat peste 1.350 de metri cubi de material lemnos de diverse sortimente, în valoare de peste 240.000 de lei.
Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, va continua acțiunile pentru protejarea fondului forestier, prin sancționarea ilegalităților comise în sfera circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.