Pentru ca manifestările din spațiul public, ce vor avea loc și în acest sfârșit de săptămână în județul nostru să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, vor menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate tulbura buna desfăşurare a acestor evenimente, dintre care amintim:
Sâmbătă, 31 august, între orele 18:00-20:00, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare– A.C.S. Recea, meci din cadrul Ligii a III-a, etapa a II-a. Pe stadionul din localitatea Ocna Șugatag, duminică, 01 septembrie a.c., se va desfășura partida de fotbal dintre echipele A.C.S. Salina Ocna Şugatag – C.S.O. Borșa, din Liga a IV-a, seria Nord, meciul juniorilor se va desfăşura de la orele 15:00, iar meciul echipelor de seniori de la orele 17:00.
În perioada 31.08-01.09.2019, Clubul Sportiv Xtreme Adventure Baia Mare, organizează competiţia sportivă „Cupa 4×4 Baia Mare – Şişeşti 2019”, care va avea loc în localitatea Şişeşti. De asemenea, în zilele de sâmbătă şi duminică, Primăria Comunei Copalnic Mănăştur organizează evenimentul „Serbările Comunei Copalnic Mănăştur” în locul denumit „În Lunca”. Duminică, 01 septembrie a.c., începând cu orele 12:00, Primăria Comunei Coltău, organizează evenimentul „Sărbătoarea Comemorativă Petofi Şandor” iar începând cu orele 15:00, lângă terenul de sport din localitatea Finteușul Mic va avea loc evenimentul „Ziua Frăției–Festival Interetnic”.
Duminică, între orele 10:00-14:00, Asociaţia Judeţeană de Orientare Maramureş, Clubul Sportiv Maratin Rivulus Dominarum şi Federaţia Română de Orientare în parteneriat cu Consiliul municipal Baia Mare şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş, organizează concursul naţional de MTBO-ULD, Memorialul Racz Karoly şi Campionatul judeţean de MTBO în localităţile Remetea Chioarului–Remecioara.
Jandarmeria Maramureş recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.