Vezi VIDEO
Sucursala Maramures CEC Bank a inaugurat astazi, 12 aprilie, un birou care sa vina in ajutorul investitorilor ce vor sa aiba acces mai usor la fonduri europene. Evenimentul s-a desfasurat in prezenta vicepresedintelui CEC Bank, Mihaela Popa, care a declarat ca toti cei interesati de obtinerea unor asemenea finantari vor fi indrumati in acest sens. Clientii vor avea parte atat de consultanta din partea bancii cat si de credite de cofinantare pentru a putea accesa fondurile europene, dupa cum a mai spus oficialul CEC.
Viceprimarul Baii Mari, Dumitru Matei, aflat la inaugurare impreuna cu subprefectul Maramuresului, Gyongyike Bondi, a spus ca pentru comunitatea locala, indeosebi pentru cea de afaceri, este importanta deschiderea biroului. ”Suntem intr-un moment in care Maramuresul nu arata bine nici ca economie, nici ca venituri, nici ca venit de trai”, a semnalat viceprimarul, care a precizat ca in urmatorii doi ani ar trebui angajati 2.000 de oameni numai in municipiul resedinta de judet.
Presedintele CEC Bank Maramures, Cornel Sabau, spera ca un numar cat mai mare de firme sa poata accesa fonduri europene, astfel incat sa ajute la dezvoltarea comunitatii.
CEC Bank va avea cate un astfel de birou in fiecare sucursala judeteana. Pana in prezent, unitatea bancara a finantat pana in prezent peste 2.250 de proiecte pentru obtinerea de fonduri europene.
Sursa: Andrei Gherghel