Maramuresenii care cresc oi si capre au 19 zile la dispozitie pentru a depune cererile aferente acestui an, in vederea obtinerii subventiilor. Perioada de inregistrare incepe maine, 5 aprilie, si se va incheia in 30 aprilie, toate solicitarile urmand sa fie gestionate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Maramures.
La nivelul judetului a fost facuta o programare a fermierilor, astfel incat sa se evite imbulzala la ghisee. Cei aproximativ 1.300 de crescatori au fost impartiti la sapte centre locale, fiecare urmand sa fie anuntat cand va fi primit de reprezentantii agricoli, a precizat directorul APIA Maramures, Florin Urs.
Prima pe cap de animal se acorda atat persoanelor fizice, cat si celor juridice. Solocitantii trebuie sa depuna cererea aferenta fiecarei exploatatii cu cod ANSVSA, urmand ca suma care li se revine sa fie stabilita dupa o serie de controale in teren, programate pentru perioada 3 mai – 3 august. In tot acest rastimp, fermierii sunt obligati sa mentina efectivul de animale pentru care au solicitat prima.
Una dintre cerintele impuse pentru beneficiari e aceea de a avea minimum 50 de capete de femele ovine sau de minimun 25 capete de femele caprine, care au implinit varsta de minimum un an pana la data de 31 martie.
„Cererile pot fi completate si online, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, de catre crescatorii de ovine si caprine care solicita prima pe cap de animal in anul 2013 si care au beneficiat de prima pe anul 2012. Pentru a evita reducerile si excluderile de la plata recomandam solicitantilor ca, inainte de depunerea cererii, sa se prezinte la medicul veterinar in vederea confirmarii crotaliilor pentru care se solicita prima”, a mentionat Florin Urs.
Sursa: L.C.