Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat azi, 19 iulie, ca la urmatoarea rectificare bugetara va solicita Guvernului sa aprobe alocarea unui buget suplimentar pentru fondul de interventii de urgenta al MAE.
„Eu voi solicita, la rectificarea bugetara, ca Guvernul sa aloce un buget suplimentar pentru fondul de interventii de urgenta al Ministerului de Externe, fondul consular. Operatiunea de evacuare (n.r. — operatiunile de repatriere din Gaza) s-a facut cu finantare din bugetul MAE, de aproximativ 80.000 de euro. In acest moment, am epuizat, la jumatatea anului, fondul nostru de interventie de urgenta de asistenta consulara”, a spus Corlatean, intr-o declaratie sustinuta la sediul MAE.
El a precizat ca spera ca „Ministerul Finantelor, in aceste circumstante sa inteleaga si sa ne sprijine pentru obtinerea la rectificare a sumelor”.
Sursa: Agerpres