O firmă din Hong Kong este interesată să investească în Baia Mare. Reprezentanţii companiei au vizitat deja municipiul şi au purtat primele discuţii cu reprezentanţii Administraţiei Publice Locale.
„Reprezentanții firmei Defond, unul dintre furnizorii favoriți ai gigantului Bosch, care colaborează inclusiv cu Makita, au fost prezenți în municipiul Baia Mare zilele trecute. Vor să dezvolte o fabrică de componente electrice folosite la aparatura din industria gastronomică. Reprezentanța din România va fi dezvoltată pentru tot ceea ce înseamnă piața din Europa. Baia Mare este deschisă spre investiții, iar la nivelul administrației locale suntem pregătiți să oferim tot sprijinul pentru investitori serioși care să genereze plus valoare și comunității noastre. Sper că vom reuși să concretizăm cât de curând cele discutate!”, a precizat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Defond Group a fost fondată în anul 1978, iar în cei peste 40 de ani de activitate a devenit furnizor la nivel mondial de componente pentru diverse aplicaţii industriale şi are o cifră de afaceri de 400 de milioane de dolari. Cu sediul principal în Hong Kong, Defond Group mai are cinci fabrici mari în Italia, Germania, respectiv China (Dongguan, Guangdong Province).
Pe cat punem pariu ca nu se va face nimic?
In this city you will find a lot of people with the means and will to do a good job for you . If you will think on the long therm, and not to obtain maximum profit, then the succes is guaranteed for all the people involved .
Cu certitudine veti avea succes daca veti avea asteptari realiste . Avem nevoie de oameni seriosi !