Un şef al liberalilor ieşeni a avut un debut fulminant în afaceri în acest an. Lider de grup al consilierilor locali PNL, Eduard Boz, avocat de profesie, s-a specializat în vânzarea de măşti de protecţie.
Societatea la care deţine 50% din părţile sociale a încheiat, în mai puţin de două luni, 17 contracte pentru furnizarea de măşti, inclusiv cu primării conduse de primari PNL. Valoarea totală a contractelor ajunge la circa 110.000 lei (inclusiv TVA), dezvăluie Ziarul de Iași.
Contractele au fost încredinţate direct, prin intermediul sistemului naţional de achiziţii publice (SICAP). Ultimele trei contracte au fost semnate cu primăriile din Miroslava, Rediu şi Moţca.
Iniţial, firma Envi Grup Proiect Consult SRL a început afacerile conform activităţii principale pentru care a fost înfiinţată („alte lucrări de instalaţii pentru construcţii“), dar pandemia Covid-19 i-a determinat rapid pe şefii firmei să schimbe direcţia: a livrat aproape 30.000 de măşti de unică folosinţă la un preţ care a ajuns şi la 4,5 lei/bucata.
Contactat în cursul zilei de ieri, Boz a precizat că nu s-a ocupat el de tranzacţii, în condiţiile în care mai este asociat în firmă cu o altă persoană. „În perioada de criză, oricine avea pe stoc măşti putea vinde. Adaosul comercial a fost sub 10%, nu a fost nicio speculă“, a mai spus liberalul Eduard Boz.
Contractele au început să curgă de pe 23 martie
Firma lui Boz a câştigat primul contract la scurt timp după declanşarea stării de urgenţă: a vândut măşti de unică folosinţă cu 4 lei/bucata (fără TVA) la Administraţia Bazinală de Apă Mureş (1.000 de măşti – total 4.000 lei). A urmat, la câteva zile, o livrare la ITM Iaşi: acelaşi tip de măşti şi la acelaşi cost, dar cantitatea a fost diferită (300 măşti – 1.200 lei).
O altă livrare a fost făcută la Direcţia pentru Agricultură Bacău: 100 măşti pentru 400 lei. După o săptămână în care s-a specializat pe vânzarea de măşti, firma lui Boz a urcat preţul la 4,5 lei/bucata. Pe 30 martie, Envi Grup „împuşcă“ două contracte în oglindă: unul cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială Galaţi şi celălalt cu Primăria Şuţeşti (jud. Brăila).
- La fiecare autoritate, firma a livrat câte 1.000 de măşti pentru suma de 4.500 lei. Ulterior, preţul unei măşti a variat, în funcţie de autoritatea unde s-au făcute livrările, dar şi pentru faptul că, cel mai probabil, piaţa a fost „invadată“ de măşti: Primăria Uricani (100 măşti – 450 lei), Serviciul de Ambulanţă Braşov (1.000 măşti – 4.500 lei), Prefectura Galaţi (500 măşti – 1.750 lei), Spitalul Municipal Topliţa (5.000 măşti – 17.500 lei), ABA Mureş (500 măşti – 2.250 lei), Spitalul de Psihiatrie Volia Prahova (2.000 măşti – 7.000 lei), Primăria Gâdinţi Neamţ (200 măşti – 700 lei), Palatul Copiilor Iaşi (100 măşti – 290 lei), Primăria Urlaţi (10.000 măşti – 29.000 lei), Primăria Moţca (3.500 măşti – 6.300 lei), Primăria Rediu (1.500 măşti – 2.700 lei) şi Primăria Miroslava (2.000 măşti – 3.600 lei).
Cu excepţia ultimelor trei livrări (toate din luna mai), când preţul unei măşti a fost 1,8 lei/bucată, în celelalte cazuri preţul a variat între 2,9 lei şi 4,5 lei. În total, 29.800 de măşti pentru suma de 90.640 lei (fără TVA).
„În primul rând, eu nu m-am ocupat de aceste tranzacţii. În perioada de criză, oricine avea pe stoc măşti putea vinde. Din câte cunosc, adaosul comercial a fost sub 10%, nu a fost nicio speculă. Au fost atât măşti de import, cât şi ale unor producători locali“, a comentat Eduard Boz.
Liberalul a confirmat faptul că au existat 17 contracte cu instituţii ale statului, dar a susţinut că a aflat acest lucru după ce l-am întrebat noi pe temă, iar el, la rândul lui, a vorbit cu administratorul firmei.
Citește integral pe ziaruldeiași.ro