Romanii aflati la orice varsta, care nu au mai avut anterior o afacere proprie, pot infiinta gratuit o microintreprindere, gratie legii pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor, adoptata, miercuri, 11 iunie, de Camera Deputatilor, informeaza, miercuri Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri si Turism.
Conform noului act normativ, este eliminata conditia de varsta maxima de 35 de ani pentru a permite accesul la facilitatile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere. Totodata, legea prevede scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariati, angajati pe perioada nedeterminata, precum si scutirea de la plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comertului.
„Am eliminat restrictia de varsta pentru intreprinzatorii debutanti. incurajarea intreprinzatorilor autohtoni este nu numai o promisiune, ci si o datorie a actualei guvernari, un mijloc direct de sustinere a dezvoltarii economiei’, a declarat ministrul delegat pentru intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism, Florin Jianu.
Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism poate acorda intreprinzatorului o alocatie financiara nerambursabila reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro (echivalentul in lei), din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care acesta face dovada surselor de cofinantare. Alocatiile financiare nerambursabile se acorda in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie in bugetul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism.
Noua lege prevede si acordarea de garantii de catre Fondul National de Garantare al Creditelor pentru intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM), pentru creditele contractate de ‘SRL-D’, in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism. Trebuie respectate conditiile prevazute in normele si procedurile interne ale institutiilor de credit si ale FNGCIMM, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.
In perioada 2011 — 2014, numarul mediu anual de beneficiari de alocatii financiare nerambursabile in valoare de 10.000 de euro a fost de 500 de microintreprinderi. In aceeasi perioada, un numar de 14.000 de microintreprinderi nou infiintate au beneficiat de facilitatile fiscale acordate conform OUG nr. 6/2011.
Sursa: Agerpres