Dezvăluire Bugetul.ro. Firmele înființate de liderul USR, Dan Barna, și de Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS, au continuat contractele cu „Ciuma Roșie” și în perioada în care Guvernul PSD-ALDE s-a aflat sub controlul lui Liviu Dragnea, fostul președinte social-democrat aflat acum în spatele gratiilor.
Bugetul.ro a descoperit că, la 5 iulie 2018, Ministerul Fondurilor Europene, în fruntea căruia se afla Rovana Plumb, a încheiat un contract de prestări servicii cu asocierea SC GEA STRATEGY & CONSULTING SA (lider asociere) – firma fondată de Dragoș Pîslaru -, SC GRUPUL DE CONSULTANȚĂ PENTRU DEZVOLTARE DCG SRL – firma înființată de Dan Barna, SC ARCHIDATA SRL și SC NTSN CONECT SRL.