Contribuabilii vor putea depune declaratiile si plati obligatiile fiscale cu termen legal 25 decembrie 2011 inclusiv pe data de 27 decembrie 2011, in conditiile in care data de 25 decembrie cade intr-o zi de duminica, iar pe 26 decembrie nu se lucreaza, precizeaza Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).
ANAF mentioneaza ca incepand cu data de 1 decembrie 2011 declaratiile 100, 300 si 710 se pot depune in forma electronica pe platforma tehnologica a declaratiei 112, care este accesibila prin portalul ‘www.e-guvernare.ro’, dupa autentificarea cu certificat digital calificat.
Declaratia privind obligatiile la bugetul de stat (declaratia 100), declaratia privind decontul de TVA (300) si cea privind impozitul pe profit (710) trebuie depuse de contribuabili, de la 1 decembrie, pe noile versiuni ale programelor informatice puse la dispozitie de Fisc.
Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaratiilor, le vor putea depune la ghiseul organelor fiscale, in format PDF cu fisier xml atasat, pe suport CD, insotite de declaratia listata, semnata si stampilata.
Potrivit ANAF, prin folosirea noii platforme tehnologice se usureaza efortul contribuabililor la depunerea declaratiilor in forma electronica prin Internet si se reduce timpul de raspuns catre acestia dupa verificarea documentelor depuse prin Internet.
Sursa: Agerpres